Relatare din realitate. Sau: Despre popoare, identități și certitudini în mișcare
Scriu aceasta postare spontana de pe un feribot ce tocmai se pregateste sa porneasca de la Brindisi, Italia meridionala, spre Patras, Grecia – de unde voi merge mai departe la Atena, la o conferinta de spre ecoactivism la firul ierbii, organizata de o fundatie a unui partid social-democrat dintr-o tara europeana. Nu departe de mine, un sofer de TIR cu accent regatenesc, telefona de zor cu un conational, un pic mai incolo, niste romi din Bulgaria negociaza intre ei ce au ei de negociat, prin difuzoarele de la bord s-a anuntat in 3-4 limbi europene ca la restaurant se poate servi cina. Inainte de imbarcare asteptasem alaturi de cateva cupluri de albanezi in drum spre Vlora, Albania – si inainte sa-mi iau biletul de vapor am dat peste un tanar cuplu de cicloturisti francezi care fac un tur mai maricel prin sudul si sudestul Europei noastre…
In drum din gara Brindisi pana in port, parcurs pe jos, trecand prin orasul vechi, am vazut cam la fel de multi africani (tineri) si italieni (de varsta medie, cel putin). 50-50. Nu tin minte sa fi vazut un singur copil in cele aprox. 20 de ore cat mi-a luat sa parcurg cu trenul ruta München – Padova – Brindisi. DImineata devreme, cat asteptam trenul in gara bombastic-fascistoida din Padova, am vazut DOAR migranti. Iar pe un indicator din apropierea garii, aparent un roman suparat si-a scris frustrarea la adresa “nemici”lor italieni care nu i-ar iubi pe “rumeni”.
In La Repubblica de azi, subiectul principal a fost “il crollo de la natalita” – adica implozia natalitatii din tara. Italienii imbatranesc, refuza procreerea, trag ttare, cu mai multe joburi, ca sa nu cada in precaritate financiara – si pana la urma au si ei o viata de trait. Coroborat cu lipsa de masuri viabile de incurajare a natalitati de catre statul italian, perspectivele de viitor in peninsula par mai degraba sumbre – in ciuda sau si datorita faptului ca imigrantii euro-asiatico-africani care ajung aici in cautare de viitor nu promit sa contribuie la continuarea culturii sia modului de viata tipic italian. Si e perfect de inteles ca nu au cum sa continue ceva la care nu au participat (cel putin nu suficient de mult)…
Cei doi cicloturisti francezi – pe care i-am incurajat sa viziteze Romania pe doua roti – imi relatau ca in turul lor incearca sa cunoasca mai multe centre de azil resp. tabere de migranti din Italia – pentru care simteau o simpatie aparte. Imi spuneau ca nu demult au fost intr-un sat langa Foggia, la nord de Bari, unde guvernul populist al lui Salvini, inlaturat de la putere, desfiintase o tabara oficiala de migranti, care migranti evident ca nu au plecat cu totii de acolo ci si-au improvizat o tabara in apropiere – unde cica traiesc in prezent circa 2000 de africani, fara alta perspectiva decat eventual sa aiba de lucru in agricultura timpde trei luni pe an. In conditii mai mult decat precare. Iar in restul anului …asteapta sa revina din nou sezonul agricol. Timp in care unii / multi(?) incep sa-si piarda mintile, intrand intr-un fel de stare de hospitalism, captivi si fara documente oficiale care sa le permita un nou inceput… Iar conform francezilor, “toti” italienii din satul invecinat ar fi “rasisti” – peretii din crajmele din sat fiind pline cu postere cu “Il Duce”, adica Mussolini, conducatorul fascist din trecut… Sau n-o fi existand o cauzalitate intre cele doua fenomene: migratia in masa a precariatului dezradacinat din Sud si radicalizarea bastinasilor din societatile tinta ale migratiei? Intreb. Si cred ca …da. Cu toate ca strict personal, fiind trecut prin emigrare in masa si dezradacinare, mi-e perpendicular. FIecare sa se descurce cum poate cu migratia – dar nu-i doresc nimenui dezradacinare. Pentru ca NU.
Pana sa vina ora plecarii (care este chiar acum, la 21.00…) stateam la un capuccino, la 2.30 EUR (scumpicel dar bunicel – ca la Italia!), citind postari pe FB despre rasismul mai mult sau mai putin real, generalizat, visceral al locuitorilor dintr-un orasel la polul frigului in Romania, intr-un tinut secuiesc al carui existenta se vrea interzisa, ca doar e in Romania si vezi doamne, secuii sunt nationalisti, rasisti, orbanisti, segregationistoseparatisti dovediti. In paralel, tot pe FB, discutii ca de ce sa se tina examene de admitere in limbile minoritatilor nationale la unitati de invatamant fara predare in limba respectiva. Un subiect inedit, legitim de discutat, intr-adevar – la fel ca orice alt subiect legat de convietuirea dintre culturi, limbi, religii, mentalitati, concepte de viata.
In paralel, pe DIGI24, doi patroni romani din Londra se plang ca englezii ii vor plecati din tara, ca limba romana ar deranja samd. In paralel, pe FB, doua reportaje ample despre rivalitatea istorica iraniano-saudita – fenomen ce se leaga de alte conflicte din Orientul Mijlociu/Apropiat resp. Africa de Nord care au contribuit la distrugerea sau subrezirea serioasa a statalitatii in Siria, Irak, Libia – cu efectele migratoare aferente. In paralel, pe FB, senatorul Mihai Gotiu relateaza despre planuita desfiintare a Gardei Forestiere de catre PNL, in timp ce Comisia UE ameninta Romania cu o procedura de incalcare a Tratatelor UE (infringement), din cauza debandadei din padurile tarii noastre. Oare nu exista o cauzalitate “subtila” intre distrugerea resurselor naturale si migrarea? Cum de nu se vede asta la scara nationala si globala? sau se vede foarte bine – dar instinctele de pradator si iluziile colective ale lui homo sapiens sunt mai puternice?
Concluzia (mea)? Mutatiile si conflictele majore din vecinatatea Europei, la pachet cu vulnerabilitatile (de ex. demografice) europene se fac resimtite tot mai intens in viata de zi cu zi a tot mai multora dintre noi. Fiecare ditnre noi reactionam in felul nostru – cu mai mult sau mai putina deschidere fata de acei “ceilalti” cu care ne vedem “confruntati” in viata de zi cu zi. Popoarele, certitudinile, identitatile sunt in miscare – in parte dislocate de deciziile unor elite cu agende “importante” si la scara globala. Noi, cei de “jos”, avem privilegiul sa ne descurcam cu problemele creeate in esenta de altii, “acolo sus”. Nu are rost sa ne certam. Mai bine sa ne folosim de sansele de dialog, chiar si polemic, pe care le avem in zua de azi. Prin discurs rational, argumentat, repsectuos fata de cel cu alta opinie putem construi noi realitati si noi consensuri, necesare si vitale pe viitor. Abordarile ideologice, etichetarile de orice fel, atribuirile culturaliste, hatereala si dogmatismul NU.
PS: Articol publicat heirupist pana nu iesim in larg si raman fara semnal. Odata ajuns in Grecia voi reveni…
h2, Brindisi, 12. 02. 2010
Mutlumim ca i-ati incurajat pe francezi sa viziteze Romania pe doua roti, vor venii?
S-au aratat interesati, mai ales ca le-am oferit ca poa sa stea la mine, pe gratis si chiar si in absenta mea.
Sa vedem…
Seara placuta va doresc!