Woodrow Wilson a fost rasist și fan Ku Klux Klan. Sau: Despre șocul istoriografic care paște Europa de Est

 

 

În aceste zile s-a naruit, discret, mitul presupusului “eliberator” al popoarelor din Europa Centrala si de Est din 1918 – dupa ce fusese ridicat la rang de personaj istoric mesianic de catre istoriografia scrisa de invingatorii Primului Razboi Mondial si nu numai. De fapt, Wilson a cazut pentru a doua oara de pe acest “soclu” – ceea ce va avea, cred, urmari semnificative asupra memoriei colective si a istoriografiei in Europa, mai cu seama in Europa de Est. Ce s-a intamplat? In contextul protestelor antirasiste din SUA, in 26 iunie 2020, Universitatea din Princeton a decis eliminarea numelui lui Woodrow Wilson din denumirea prestigioasei institutii de invatamant – pe motiv ca, in calitate de rector universitar si de presedinte al SUA, Wilson ar fi obstructionat inscrierea studentilor de culoare si, mai ales, ar fi (re)impus, segregarea rasiala in administratia federala a SUA. Nu in ultimul rand, circula o serie de citate din scrieri de-ale lui WW, in care acesta se pronunta in favoarea organizatiei rasiste si infractionale Ku Klux Klan, activa in statele sudiste (din care provenea dealtfel si Wilson). Asadar, Wilson a fost rasist si segragationist nu doar dupa vorbe si nu dupa standardele si asteptarile de azi, ci prin faptele sale repetate, in urma cu circa o suta de ani.

In tarile Europei (de Est), Woodrow Wilson este insa perceput, in continuare, ca cel care ar fi contribuit decisiv, prin cele “14 Puncte“, la terminarea “Marelui Razboi” din 1914-1918 si la “eliberarea natiunilor oprimate” din “temnita popoarelor”, adica  din Imperiul Austro-Ungar, Germania, Imperiul Otoman si Imperiul Tarist / Rusia. Aceasta naratiune se desprinde inclusiv din articolul bine documentat si autoreflexiv, critic la adresa rasismului wilsonian din Adevarul, din 29 iunie a.c. – Wilson fiind prezentat ca o personalitate complexa si controversa(ta) prin actiunile sale in SUA, fara a aduce insa atingere meritelor sale imense si imaginii cuasi-hagiografice de care se bucura in tari precum Romania, fosta Cehoslovacia, Polonia, fosta Iugoslavie. Ceea ce nu se stie in aceste tari beneficiare ale deciziilor de dupa terminarea Primului Razboi Mondial, este faptul ca Wilson a fost foarte contestat chiar si in timpul conferintei de pace de la Paris, (de fapt inca dinainte) – atat de contestat, incat se poate spune ca atunci, in 1919, a fost prima data cand a cazut de pe soclul ridicat de propaganda, mass-media si asteptarile firesti a sute de milioane de oameni, exasperati de razboi.

Bustul lui Woodrow Wilson, la Cluj
Sursa: Wikipedia

Sa vedem deci, pe scurt…
1. Cine a fost Woodrow Wilson,
2. Cum a ajuns presedinte SUA,
3. Care au fost politicile (controversate) ale lui Wilson la manevrarea SUA in Primul Razboi Mondial,
4. Cum si de ce a fost “demolat” Wilson de catre aliatii europeni la Conferinta de Pace,
5. Ce urmari a avut “demolarea” lui Wilson si impunerea agendei revansiste franco-britanice in tratatele de pace.

Cum bine intuiti, din cele de mai sus se contureaza deja un scenariu istoric mai necunoscut si destul de dramatic care va schimba imaginea benigna a acestui personaj iconic. Implicit, se va contura si o imagine foarte diferita despre cauzele Primului Razboi Mondial si motivele pentru care granitele au fost retrasate in 1919/20 cu IGNORAREA SISTEMATICA e idealului autodeterminarii popoarelor, aparent promovat de Wilson in celebrul “Punct 10”.
Acest text se bazeaza in parte pe documente de epoca si pe lucrari ale unor autori ce provin chiar din cercurile de putere ale vremii sau din anturajul acestora (de ex. John Maynard Keynes si Carroll Quigley).

1. Cine a fost (Thomas) Woodrow Wilson?
Nascut in 1856 intr-o familie de clerici prezbitarieni in sudul SUA, influentat de experienta Razboiului Civil, Wilson a studiat si predat, printre altele, stiinte politice si istorie, ajungand rectorul Universitatii Princeton din statul Vest-Virginia, iar in 1910 guvernor al statului New Jersey, devenind cunoscut pentru elaborarea de concepte politice progresiste si globaliste.

2. Cum a ajuns Woodrow Wilson presedintele SUA?
Conform mai multor surse, WW ar fi fost cooptat in 1911 in politica la cel mai inalt nivel de catre grupuri de influenta oligarhice cu ambitii politice imperialiste (exponenti: Edward Mandell House, Alfred Milner, grupul “Round Table”, avand la baza mostenirea ideologica si financiara a lui Cecil Rhodes). Sentimentul cuasi-mesianic al predestinarii, deja dezvoltat la Wilson, s-a accentuat in urma cooptarii si alegerii sale ca presedinte – in urma infrangerii contracandidatului sau William Howard Taft prin disiparea voturilor cu “ajutorul” unui al treilea candidat (Theodore Roosevelt), aruncat in cursa special in acest scop. Conform propriei ideologii, membri grupului de influenta, impreuna cu Wilson, ar fi fost convinsi ca Imperiul Britanic si SUA resp. rasa alba, anglosaxona, prin intermediul lui Wilson ca presedinte SUA vor calauzi omenirea spre un “viitor luminos”, spre binele tuturor (motto lansat de insasi parintele PR si al propagandei, Edward Bernays: Make the world safe for democracy).

3. Politicile (controversate) ale lui Wilson si manevrarea SUA in Primul Razboi Mondial
Implicarea SUA – stat neutru si izolationist, totodata puterea economica nr. 1 a lumii – in “Marele Razboi”, sub presedintia lui Wilson (1917), ar fi fost, in esenta, rezultatul activitatilor manipulatorii ale aceluiasi grup de influenta care contribuise semnificativ la instalarea sa, in 1912, la carma tarii, urmata de fondarea, in 1913, prin decret prezidential, a bancii centrale americane (FED), in proprietate privata si introducerea impozitului pe venit – masuri ce vor facilita ascensiunea financiara si economica a SUA intr-o perioada in care puterile imperiale Marea Britanie si Franta erau pe punctul de a pierde confruntarea armata cu puterile centrale. Intrarea in razboi a SUA, care avea sa incline balanta in favoarea Antantei, a survenit dupa ce submarine germane scufundasera, urmare a unei provocari, vasul de pasageri britanic Lusitania, avand la bord si cetateni americani. Lusitania era utilizata in mod sistematic si pentru transportul de armament pentru Antanta, cu incalcarea flagranta a regulilor dreptului international.
Cum am mentionat deja, pe plan intern, Wilson a reintrodus segregarea rasiala in administratia federala – dupa ce, in calitate de rector universitar, ar fi refuzat inscrierea studentilor de culoare. Lui Wilson i se atribuie si mai multe scrieri si luari de pozitie in favoarea organizatiei Ku Klux Klan, istoricul acesteia fiindu-i familiar din motive biografice.

Cele “14 Puncte wilsoniene– elaborate pe baza unor documentari realizate de asazisului “grup de investigatie” Inquiry , condus acelasi kingmaker Edward M. House -, lansate si promovate de presedinte incepand cu 8 ianuarie 1918 si care puneau in vedere o pace NEGOCIATA si ECHITBILA pentru toate partile, conform sloganului Pace fara Victorie au fost aparent doar stratagema pentru a determina tarile inamice sa semneze armistitiile cu Antanta (3, 11, 13 noiembrie 1918). Odata depuse armele de catre Germania si Austria/Ungaria care se bazasera pe asigurarile ferme ale SUA si ale Antantei ca cele 14 Puncte sunt un document de drept international ce va constitui baza negocierilor de pace, Antanta si fortele asociate (Romania, Serbia, cehi/slovaci) au abuzat de incapacitatea de autoaparare a acestor tari si au inceput sa creeze fapte implinite pe teren, prin ocupare miltara – incalcand liniile de demarcatie si impunand propria administratie militara si publica. In paralel cu aceasta, Marea Britanie a continuat blocada maritima (ilegala) asupra Germaniei, slabind-o si mai mult din interior, prin infometare, cauzand astfel circa 800.000 de morti, prin subnutritie.
Dealtfel, in privinta celor 14 Puncte aparusera inca de la inceput divergente serioase intre SUA si Antanta, cea din urma avand o agenda strict geopolitica si militara antigermana si explicit punitiva si revansista, prin care se urmarea distrugerea potentialului economic si militar al adversarului, in timp ce SUA insistau pe o pace echitabila si un sistem de securitate international, prin crearea Ligii Natiunilor.

Ciudat totusi ca din perspectiva central- si esteuropeana cele 14 Puncte sunt reduse, de regula la vestitul Punct 10, care ar fi stipulat, “autodeterminarea popoarelor” din Austro-Ungaria. Ciudat ca se ignora astfel ca, punctele 1-9 trebuie sa fi fost eventual mai importante decat punctul 10 si ca dupa Punctul 10 au urmat inca 4 puncte. Ciudat ca cei mai multi care invoca cele 14 Puncte sau Punctul 10, par sa nu le cunoasca – pentru ca daca le-ar cunoaste, le-ar pune in cu totul alta perspectiva si le-ar privi in ansamblul lor si nu doar selectiv. Ciudat si faptul ca Punctul 10 NU mentioneaza termenul autodeterminare, ci o formula mai complicata: Cea mai libera dezvoltare autonoma pentru popoarele din Austro-Ungaria – o diferenta destul de semnificativa, chiar daca terminologia folosita lasa loc la interpretari. Asadar, printre punctele 1-14 gasim o sumedenie de prevederi DELOC favorabile perspectivei nationalist-triumfaliste a invingatorilor si viitorilor beneficiari ai pacii impuse la Paris. Dar haideti sa aruncam o privire sau doua asupra celor 14 Puncte – in premiera pe tara, as indrazni sa spun -, ca sa vorbim, in sfarsit, in cunostinta de cauza despre acest moment crucial al secolului trecut… 😉


Statuie a lui Woodrow Wilson, la Tirana
Sursa: Wikimapia

Cele 14 Puncte ale Presedintelui SUA, Woodrow Wilson
1.) Tratate de pace negociate, incetarea diplomatiei si a tratatelor secrete (Wilson se opunea deci insasi acelor practici diplomatice secrete care adusesera, printre altele, si Romania in Marele Razboi – vezi acordul Romania-Antanta, din 1916! Tulburator…)
2.) Libertatea marilor (Adica incetarea dominatiei britanice si a abuzului discretionar al acestei dominatii, de ex. prin blocade maritime ilegale)
3.) Indepartarea barierelor economice intre tari (Adica exact opusul a ceea ce avea sa se instituie in Europa prin tratatele de pace si noile granite motivate geopolitic, economic si militar)
4.) Dezarmarea pana la un nivel minim (In realitate au fost dezarmate sistematic doar state precum Germania, Austria si Ungaria, in timp ce Romania, Polonia, Cehoslovacia, viitoarea Iugoslavie aveau sa se inarmeze si mai mult.)
5.) Redistribuirea “impartiala” a coloniilor, in beneficiul imperiilor si a populatiilor indigene (In realitate, Germania avea sa piarda coloniile in favoarea castigatorilor, iar interesele popoarelor indigene aveau sa fie ignorate in continuare sau supuse tutelei sistemului de mandate.)

6.) Evacuarea Rusiei de forte straine si integrarea in comunitatea internationala… (In realitate, Rusia, aflata in plin razboi civil, era invadata de trupe poloneze, franceze, cehoslovace…)
7.) Evacuarea Belgiei (…de trupe germane. Ca fapt divers: Acuzele juste fata de Germania ca ar fi incalcat dreptul international prin invadarea Belgiei in 1914 au ascuns faptul ca atacurile unor partizani asupra soldatilor germani, aspru pedepsite de armata germana, erau si ele o incalcare a dreptului international, altfel decat comunicase asta foarte abila propaganda britanica care reusise sa creeze o imagine a unei Germanii diabolice, barbare si crude, dincolo de orice realitati. Infierand propagandistic Germania, s-a trecut discret sub tacere ca si Antanta sau alte forte incalcau proactiv si in mod sistematic dreptul international, de ex. Marea Britanie, prin blocada maritima a Germaniei, impusa in contradictie cu dreptul international chiar si fata de vase comerciale ale unor tari neutre.)

8.) Retrocedarea Alsaciei-Lorenei
catre Franta, pentru a repara o “nedreptate istorica” ce ar fi subminat pacea in Europa dupa 1871. (In realitate, Alsacia era preponderent germana si ajunsese la Germania in 1871 dupa un razboi inceput si pierdut de …Franta. Aceasta aprevedere – acceptata de Germania(!), era in contradictie evidenta cu presupusul “drept la autodeterminare”.
9.) “Reajustarea” frontierelor Italiei, de-a lungul unor linii etnice. (In realitate, granita de nord, cu Austria, la Pasul Brenner/Brennero avea sa ignore principiul “autodeterminarii”, Italia ingloband astfel Tirolul de Sud, la acea vreme aproape in totalitate germanofon.

10.) “Cea mai libera dezvoltare autonoma pentru popoarele Austro-Ungariei”
, garantandu-li-se un loc sigur intre natiuni (“CITAT: The peoples of Austria-Hungary, whose place among the nations we wish to see safeguarded and assured, should be accorded the freest opportunity of autonomous development.“). (Prin termenii folositi s-a creat intentionat o ambiguitate, lasand loc interpretarilor. In timp ce Ungaria propusese de ex. romanilor autonomie teritoriala foarte generoasa, acestia aveau sa declare, sub indrumarea Frantei, ca doresc alipirea neconditionata la Romania). Tratatele de pace au aratat ca austriecii germanofoni si maghiarii aparent NU erau considerate “popoare ale Austro-Ungariei”, deoarece noile frontiere aveau sa taie sau sa distribuie arbitrar multe teritorii locuite covarsitor sau exclusiv de germanofoni sau maghiari (de ex. Tara Sudetilor si zona la nord de Dunare au ajuns la nou formata Cehoslovacie;  parti insemnate din Transilvania si Ungaria de Est au ajuns la Romania, sudul Ungariei a ajuns la Serbia/viitoarea Iugoslavie).

11.) Evacuarea tarilor balcanice si trasarea consensuala de frontiere, pe baza etnica. (In realitate, granitele Romaniei cu Ungaria si cu Bulgaria, in Dobrogea, nu erau trasate consensual si nici pe baza etnica, similar dealtfel cu granitele dintre Bulgaria, Iugoslavia, Grecia, Turcia si Albania.)
12.) Dezmembrarea Turciei (imbracata in termeni “pozitivi”, asemanator cu dezmembrarea Austro-Ungariei, plus internationalizarea Dardanelelor, plus asigurarea sigurantei nationalitatilor de pe teritoriul Turciei. In realitate, se urmarea insa reducerea Turciei la o regiune ceva mai mare din jurul capitalei Ankara, majoritatea teritoriilor urmand sa fie ocupate si cedate Greciei, Armeniei, Italiei(!), Frantei(!) samd., Constantinopolul urma sa fie declarat zona internationala. Doar lupta armata a Turciei, sub Mustafa Kemal (Atatürk) avea sa forteze invingatorii sa anuleze onerosul Tratat de la Sevres, cu Turcia, acesta fiind inlocuit cu cel de la Lausanne, din 1923, care a garantat Turciei pastrarea a vaste teritorii, in granitele actuale. …In contrast cu Turcia, Ungaria pare sa fi fost prea cooperanta cu invingatorii, resp. autoritatea ei fusese subminata prin lupta condusa de Republica sovietelor impotriva trupelor de ocupatie cehoslovace si romane…)

13.) (Re)Înfiintarea a unui stat polonez, in granite etnice – si cu iesire la mare. (…o contradictie in termeni, deoarece zonele costiere erau locuite preponderent de germani si necesitau infiintarea unui coridor polonez care avea sa imparta Prusia. Dealtfel, Polonia s-a aventurat imediat dupa resuscitarea statala in largi campanii de cucerire de teritorii fara majoritate poloneza, pana la Minsk si Kiev, visand chiar la infiintarea unui stat intre Marea Baltica si Marea Neagra(!). Polonia avea sa poarte intre 1919-1921 nu mai putin de patru razboaie cu tarile vecine, sprijinita de Franta si Marea Britanie. Militarismul si ignorarea drepturilor numeroaselor grupuri etnice erau o constanta in zbuciumata perioada interbelica a acestei tari – ceea ce arata, inca odata, prevalenta intereselor geopolitice, militare, ideologice la reconfigurarea statala a Europei dupa 1918.
14.) Creearea unui sistem de securitate internationala – Liga Natiunilor. (In realitate, Antanta s-a opus initial acestui proiect aparent prea idealist, dupa care l-a transformat intr-un instrument de discriminare a Germaniei, Austriei si Ungariei, prin excluderea acestora din LN, prin atributiile de control ale organelor Ligii asupra respectivelor tari si prin relativa ineficienta a mecanismelor de asigurarea a respectarii drepturilor minoritatilor nationale de catre statele semnatare. Ironia istoriei este ca tocmai SUA care insistase asupra infiintarii acestui organism international, NU avea sa-i devina membru.

Concluzionand la rece, observam cum cele 14 Puncte, documentul de drept international ce a stat la baza incetarii ostilitatilor armate, au fost ori ignorate, ori interpretate si aplicate preferential, ori neutralizate prin masuri inefective, ori pervertite, de-a dreptul…

4. Cum si de ce a fost “demolat” Wilson de catre aliatii europeni la Conferinta de Pace
Se pune intrebarea fireasca, cum s-a ajuns de la un document-program atat de promitator la rezultate atat de destructive si controversate, incat pana si in tarile beneficiare s-au cerut si acceptat o serie de revizuiri ale tratatelor de pace si, in prezent, pare sa existe consens in ambele foste tabere ca respectivele tratate, chiar si revizuite (in unele detalii), au pus bazele celui de-al Doilea Razboi Mondial? Raspunsul ni-l da un martor si participant la tratativele dintre tarile invingatoare, economistul britanic de renume, John Maynard Keynes. Dupa ce in timpul conflagratiei mondiale lucrase chiar in departamentul ce asigura finantarea razboiului, in primavara lui 1919 avea sa reprezinte Trezoreria Marii Britanii la conferinta de pace. Experientele deseori socante si naucitoare din timpul tratativelor, vazand cum un grup foarte restrans din jurul prim-ministrului francez George Clemenceau si a premierului britanic Lloyd George reuseau sa-si impuna agenda umilitoare si revansarda fata de invinsi, l-au facut sa se retraga de la conferinta – si sa publice la scurt timp dupa doua carti extrem de critice si chiar profetice despre cele traite acolo (The Economic Consequences Of The Peace; The Revision of the Peace Treaty).

In aceste analize, Keynes arata cum la Paris (locatie maxim avantajoasa Frantei) G. Clemenceau si Ll. George ar fi reusit sa imbrace textul tratatului de pace cu Germania (model pentru toate celelalte tratate ce aveau sa-i urmeze) in termeni care sa-l induca in eroare pe Wilson ca tratatul de pace s-ar baza pe cele 14 Puncte. De exemplu, interdictia Austriei de a se uni cu Germania, pe contrasens cu “dreptul la autodeterminare”, era formulata ca “libertate si independenta a Austriei” asupra careia va veghea Liga Natiunilor. Sau libertatea comertului dintre state era garantata doar invingatorilor fata de invinsi, nu si invers samd. Conform lui Keynes, Wilson ar fi cedat presiunii si s-ar fi lasat induplecat de omologii sai din “batrana Europa”, mult mai experimentati cu intrigile si cinismul marii politici.
Profetismul (si sinceritatea) lui Keynes si chiar si a unor reprezentanti francezi la conferinta se regaseste in mai multe citate ale unor participanti conform carora, tratatul de pace cu Germania, extrem de punitiv si greu sau chiar imposibil de implementat, nu va aduce pace Europei, ci doar “un armistitiu de 20 de ani” (Generalul Foch).

Coroborand analiza lucida, pe alocuri acida, a lui Keynes despre “inselaciunea de la Paris”, cum numise el conferinta, cu cele scrise de Carroll Quigley, “cronicarul” grupului de interese anglo-american care ar fi planuit si implementat cu metode cuasi-stiintifice Marele Razboi, cedarea lui Wilson isi gaseste explicatia mai profunda prin insasi prezenta la conferinta, in calitate oficiala, a mai multor personaje cheie (mentionate si mai sus) ale grupului imperialist: Edward Mandell House, “patronul” politic a lui Wilson, si Alfred Milner, “gestionarul” mostenirii ideologice si financiare a lui Cecil Rhodes. Cat despre influenta politica, perspectiva imperiala si averea lui Cecil Rhodes – si deci puterea de persuasiune a grupului de influenta care-i gestiona mostenirea: In calitate de guvernator britanic al Africii de Sud care urmarea creearea unui sir compact de colonii britanice de la Cairo pana la Capetown si ca om de afaceri oligarhic, Rhodes controla aproximativ pana in 1890 intreaga productie de diamante si aur a Africii de Sud, statele Simbabwe si Zambia purtandu-i, in trecut chiar numele (Rhodesia)…

Sa ne amintim ca, din perspectiva decidentilor cheie ai Marii Britanii si ai formatorilor de opinie (mai ales prin intermediul ziarului de elita Times), Germania unificata reprezenta dupa 1871 acel element disruptiv in peisajul international care trebuia combatut, deoarece ameninta echilibrul de putere pe continent cat si dominatia politica si strategica/maritima mondiala a Marii Britanii. Pe continentul european, oponentul principal al Germaniei era Franta, cu agenda ei proprie, declarat revansista si destructiva, ce urmarea propria securitate prin infrangerea/distrugerea economica, militara si chiar statala a Germaniei, cu orice pret – inclusiv cu pretul demolarii dreptului international public, pe care se bazase ordinea europeana de pana atunci. Marele repros al Germaniei fata de invingatori avea sa fie dupa 1918 tocmai incalcarea sistematica a regulilor de joc in relatia dintre state si erijarea jucatorilor in judecatori – lucru necunoscut, de neconceput chiar, inainte de 1918, in sistemul cuasi-consensual al “Concertului European”, instaurat dupa infrangerea lui Napoleon, la Congresul de la Viena, in 1814/15.

Nu intamplator, momentul 1918/20 marcheaza un moment de turnura si in istoria dreptului international, modul autoritativ si partinitor/discriminator prin care s-a impus noua ordine mondiala fiind cauza legitimitatii scazute atribuite acesteia in perioada interbelica – cu urmari nefaste. In opinia mea, agenda strategica a grupului de influenta anglo-american (si al Frantei) explica cel mai convingator cedarea, de fapt caderea lui Wilson ca lider mondial si moral, la Paris, rolul sau in cadrul conferintei de pace fiind clar subordonat agendei mai large a anturajului sau caruia ii datorase insasi ascensiunea in cea mai importanta functie publica americana. Constient sau nu de propriul esec si de cauzele mai profunde ale acestuia, Wilson s-a intors in toamna anului 1919 in SUA unde a intreprins eforturi sustinute si istovitoare de a ratifica tratatul de pace cu Germania.

In SUA insa, din motive politice interne, dar aparent si sub influenta cartii bestseller a lui Keynes, aparuta la sfarsitul aceluiasi an, opinia publica se intorsese impotriva lui Wilson care avea sa sufere chiar un atac cerebral si o pareza partiala in urma stressului si a tensiunii psihologice. Nereusitele wilsoniene la Paris si dupa au avut un efect deosebit de negativ asupra imaginii sale publice in Occident – aceasta avand sa se schimbe din nou in bine dupa experienta catastrofei celui de-al Doilea Razboi Mondial si crearea ONU, organizatia succesoare a Ligii Natiunilor. In Europa de Est pare sa se fi pastrat in schimb o imagine deosebit de pozitiva, accentuata si cu ocazia implinirii “Centenarelor” in anul 2018. Statui ale lui Wilson se gasesc, printre altele, si la Praga, Cluj, Tirana…

Privita din perspectiva prestatiei sale in Primul Razboi Mondial si imediat dupa – se confirma o imagine ambivalenta spre critica a personajului Woodrow Wilson, chiar si dupa standardele si asteptarile epocii. Iar istoriografiei din statele afectate (pozitiv sau negativ) de deciziile de la Paris, nu-i ramane decat sa-si verifice, in lumina unor documente cheie ale vremii cat si a istoriei dreptului international public, propriile supozitii, ipoteze, concluzii si …iluzii despre tot ce inseamna Primul Razboi Mondial si ordinea internationala instaurata prin intermediul acelui conflict armat – cel mai mare pe care-l cunoscuse omenirea pana la acea vreme. Istoriografii Primului Razboi Mondial au de ales, cred, intre a expune publicul unui singur soc mare, sau mai multor socuri mai mici – adevarul (incomod?) care se contureaza de mai multa vreme fiind acela ca fenomenul istoric numit generic “Primul Razboi Mondial” se datoreaza covarsitor unei agende imperiale anglo-americane, de lunga durata si cu tenta rasista, Woodrow Wilson fiind, constient sau nu, doar unul dintre exponentii vizibili ai acesteia.

Hans Hedrich, politolog
30. 06. 2020

Posted by at 30/06/2020
Filed in category: Uncategorized,

14 Responses to Woodrow Wilson a fost rasist și fan Ku Klux Klan. Sau: Despre șocul istoriografic care paște Europa de Est

  1. Axinte Server says:

    Interesante si utile informatii, dle Hedrich.
    Insa “istoriografia” damboviteana nationalista va ramane si in viitor imuna, va merge in continuare pe linia trasata de Xenopol-Iorga-St. Pascu. Ii doare fix in basca daca Wilson a fost sau nu rasist, simpatizant KKK. Cea ce e important pt ei e ca au obtinut ce au vrut. Cum, in ce conditii…, nu are importanta, “stiinta nationala” va livra dovezile necesare. Asa s-a intamplat si astazi:
    citesc cum ca Mihai Viteazul, dar si celebrul trio din Mtii Apuseni au devenit priin lege “martirii neamului”.
    Unde-i lege, nu-i tocmeala, nu?

    Popii si bolovanii jubileaza.

    • Hans says:

      Cu atat mai important mi se pare sa se discute si alte perspective, documentate…

  2. gata cu minciunile says:

    Numele lui Woodrow Wilson va fi indepartat din numele Scolii de Politie din Princeton, fiindca a fost un rasist.

  3. Ernesto says:

    Ne putem astepta ca rromii din Romania sa protesteze in genul miscarii BLM pentru sclavia, discriminarea, epurarea etnica etc. la care au fost supusi vreme de sute de ani?

    • Hans says:

      Exista deja o miscare de constientizare la romi in acest sens…

    • Constantin Vrabie says:

      Hmmm…din pacate sau din fericire, nu stiu exact, mai sunt cate unii care mai afla cateceva!

      In urma cu cca 5 ani m-am aflat la Covasna, sus, la Voinesti. Aici , am intalnit un pastor maghiar cu care am stat de mai multe ori de vorba. Era un om inimos si cu initiativa. A cumparat niste scule si impreuna cu cativa tovarasi de expeditie au facut(in apropierea fostului releu) o masa si o bancuta din lemn. Am dat si eu o mana de ajutor.

      Intr-una din discutii, mi-a spus ca in Ungaria treburile ar merge mai bine daca nu ar fi tiganii!!! Asa ca, aveti grija cui ii purtati de…grija…

      P.S. Sigur ca da! Daca vor fi “sprijiniti” (precum cei din USA) se va intampla si asta.
      Dar daca ma gandesc ca au primit aurul inapoi… poate nu vor face asa ceva!

      • Declasse says:

        Am fost si eu o data la baile termale din Pitesti, unde, in dana portului, un batran oltean mi-a zis ca Romaniei i-ar merge mult mai bine daca s-ar reuni cu provincia Pundjab.
        Stai, ce stia, omu’.

        • Constantin Vrabie says:

          Hmmm…ma rog…
          Omul exista si poate fi vazut in prim plan https://www.youtube.com/watch?v=ZklfMKO8ewk
          min.0.58.
          Pentru ca am fost provocat, voi mai adauga si alte lucruri. Pastorul, vecin de palier la Spitalul de recuperare cardiologica m-a invitat sa-l insotesc intr-o deplasare la barajul de la Siriu. Urma sa ma anunte in ziua urmatoare. Nu a facut-o. Intamplator, ne-am intalnit a doua zi dupa amiaza. Avea sub brat o harta. Dar nu orice fel de harta. Era una militara. Am recunoscut-o pentru ca am avut autorizatia de a lucra cu astfel de harti. Sa fi avut si pastorul nostru?!
          Acelasi pastor era un “pacient” cam ciudat. NU facea tratamente(precum ceilalti) si nici la cantina nu mergea…
          Privitor la cunoscuta Cetate dacica din zona mi-a spus ca, de fapt, acel loc fusese un punct de oprire pentru ostasii regelui ungar pe drumul spre Moldova… Posibil. Am fost la aceasta cetate https://www.youtube.com/watch?v=EkKhTy_2pr4&t=283s si se vedeau clar urme de cercetari. Inca mai era o baraca construita, cel mai probabil, cu aceasta ocazie. Nu stiu daca s-au dat publicitatii rezultatele cercetarilor.
          NU, stimate domn. Din respect de sine, NU fabulez.
          P.S. Cu respectivul pastor NU am avut nicio discutie contradictorie. Nu obisnuiesc, cand stau de vorba tete-a tete, sa polemizez probleme spinoase istorice sau orice altceva ce ar putea face atingere sensibilitatii unui cetatean de alta etnie.

  4. Constantin Vrabie says:

    Noul articol nu m-a surprins. Probabil statea la sertar de mai multa vreme.

    Cred ca ma mai scris asta.
    W.W., inainte de a lua o decizie, a trimis in Transilvania o echipa pentru a cerceta cum stau lucrurile in zona. Concluzia de baza a fost ca romanii sunt majoritari.
    Imi imaginez, dar poate ma insel…, ca daca trimiti o comisie in vederea unei decizii, apoi respecti raportul primit. Altcumva, te faci de rusine, iti bati joc de munca si osteneala oamenilor. Si nu cred ca este in obiceiul vreunui presedinte american sa faca asa ceva

    Asadar, W.W. o fi fost rasist(dupa rigorile de azi) dar insinuarea ca decizia lui a fost una rasista imi pare fara putinta de caracterizare.

    P.S. Oare, daca ar mai trai Martin Luther King jr. , ce ar zice?! S-ar repezi si el sa darame statuia lui Cristofor Columb?!

    Aici, da! Britanicii au dreptate. Ii sustin. Pai nu el i-a discriminat (si)pe romani cand le-a dat doar 5 procente pe servetelul de la Malta???

    • gata cu minciunile says:

      Principiile lui Woodrow Wilson vorbeau de referendumuri, in care toata populatia voteaza si decide. In Transilvania, Ungaria de Nord (data Cehoslovaciei), sau Voivodina nu s-a facut niciun referendum. Cand la cluj maghiarii au facut o demonstratie, cerand aplicarea principiilor sale, deci un referendum, armata romana a tras in multime (intre care erau si femei si copiii), omorand 17 oameni. Asa ati aplicat voi principiile wilsoniene…
      Nicio tara care a primit teritorii de la Ungaria, nu a dorit sa organizeze referendum, si sa intrebe populatia. Masaryk, conducatorul cehoslovac chiar a afirmat: “am avut de ales intre Cehoslovacia si un referendum”, exprimand prin asta ca si slovacii ar fi votat pentru ramanerea la Ungaria.
      Intr-un singur loc s-a facut referendum, la Sopron, care urma sa fie data Austriei, si aici populatia majoritar germana a votat pentru ramanerea la Ungaria.
      Si acest lucru arata clar ca daca in Transilvania s-ar fi facut un referendum al intregii populatii, nu ar fi fost surprinzator daca majoritatea, impreuna cu o mare parte a romanilor, ar fi votat sa ramana la Ungaria.
      De aceea e fals cand voi vorbiti de Wilson si ii faceti statui. Atunci ar merita sa ii faceti statui, daca i-ati fi aplicat principiile. Acelasi lucru cu 1 decemrie: o sarbatoriti, facand-o zi nationala, dar punctele ei referitoare la nationalitati nu le-ati aplicat, si cand cineva a cerut sau cere aplicarea lor, este injurat, atacat, facut horthyst, si alte astfel de epitete…

      • Constantin Vrabie says:

        Hmmmm…nu stiu cum se face(sau poate stiu…) ca prea putine replici sunt la subiect.
        Da-ne, te rugam, un link catre zisele principii ale lui W.W.

        Cat priveste: “…este injurat, atacat, facut horthyst, si alte astfel de epitete…” te invit sa faci un inventar, de pe internet, de pe ambele parti.

        • gata cu minciunile says:

          Daca vrei un link, atunci roaga-l pe proprietarul siteului acesta ca sa schimbe cumva siteul prin care se posteaza comentariile, fiindca atunci cand postez mai multe linkuri, comentariul meu nu apare. De obicei imi apare doar daca este maxim 1 comentariu.
          Legat de referendum. Asta pui la indoiala? Ia spune-mi cand s-a facut referendum legat de apartenenta Transilvaniei, fiindca eu nu stiu despre asta. Si poti sa cauti si tu pe internet daca in cazul teritoriilor cedate la Cehoslovacia, sau Iugoslavia s-au facut referendumuri sau nu… si poti cauta si in legatura cu referendumul din Sopron, chiar in engleza vei gasi informatii… Deci nu e nevoie sa dau aici linkuri, fiindca si tu poti cauta.
          Legat de pogromul de la Cluj din 1919:, aici iata linkul http://konfliktuskutato.hu/index.php?option=com_maps&view=map&event_id=403&tmpl=itr&Itemid=195
          Da-i un google translate si il vei intelege.
          Ca daca nu te intereseaza, ci numai dogmele invatate din manualele nationaliste din scoala, atunci degeaba as pune, daca ar fi posibil, chiar linkuri…
          Legat de injurat. Aici e vorba de promisiunile declaratiei de la alba iulia, pe care Romania o considera actul fondator, si o sarbatoreste pe 1 decembrie. Deci un lucru e sa te injure cineva fiindca i-ai calcat pe batatura, si alta e sa te injure cand ceri respectarea punctelor din actul fondator al unui stat. Pentru ca sa injuri pe cineva care cerea respectarea promisiunilor dintr-un act oficial, care este adus ca baza a alipirii Transilvaniei este totusi un lucru grav… Cel putin din punct de vedere moral.

Counter created by lite 1.4