Jena balcanica si fandoseala cu Mitteleuropa… (de Dan Alexe)
Imagine din Moscopole/Albania, vechi centru cultural, aroman
Mini-cuvant inainte la articolul lui Dan Alexe:
Subscriu intru totul la cele spuse de autor, in articolul de mai jos… Ba mai mult, privind din perspectiva transilvana, cred ca ‘re(tro)balcanizarea’ identitara a romanilor ii va permite Ardealului si ardelenilor de toate natiile si confesiunile sa se redefineasca pe bazele adevarului istoric si a intelegerii reciproce.
Apoi, ceea ce azi pare o povara – “balcanismul” -, maine poate deveni / va deveni un atu, sub forma vitalismului si a unui scepticism sanatos fata de sisteme sociale – de provenienta central/vesteuropeana – hipersuperdezvoltate si astfel devoratoare de valori, sens, credinta, metafizica si libertate primara…
Astfel, ca si europeni de cultura central-/vesteuropeana resp. de cultura (sud)esteuropeana vom putea lua de la celalalt ce e mai bun, in loc sa ne sacaim reciproc cu ce avem mai rau. De castigat am avea cu totii – nu numai in Ardeal, ci in intreaga Romanie si chiar dincolo de granite. O maturizare identitara a “poporului” va induce, in mod cert, si o maturizare economica si ‘organizatorica’ la nivel de societate, astfel incat se vor diminua si decalajele multiple dintre est si vest, la pachet cu disparitia complexelor de inferioritate la romani/balcanici si a disparitiei provincialismului la maghiari/secui, sasi/svabi si alti ardeleni de cultura central-europeana.
Observatorul atent si de buna credinta va putea constata, subit, ca Ardealul este, la periferia Eruopei Centrale, totodata o Europa Centrala in miniatura; la fel cum Romania, per ansamblu, reprezinta un fel de Europa Mare, la scara de miniatura – doar ca, din diverse motive, nu sintem (inca) in stare sa vedem acest lucru banal si sa beneficiem de pe urma lui…
(Hans Hedrich)
…………………………………….
Jena balcanică și fandoseala cu Mitteleuropa…
de Dan Alexe, Bruxelles
In mai multe randuri am scris despre identitatea balcanica a romanilor, lucru care a starnit, in mod surprinzator, indignarea multor cititori. Trec peste insultele primite, ca si peste aluziile tendentioase ca nu as cunoaste geografia. Ceea ce m-a surprins cel mai mult e faptul ca atat de multa lume binevoitoare se simte in mod sincer afectata de epitetul “balcanic”. E drept, de la scoala Ardeleana incoace, si trecand prin protocronismul ceausist, o solida conspiratie a tacerii a cautat sa oculteze sistematic identitatea balcanica a romanilor. Dupa ce am participat la toate razboaiele balcanice (ocupand chiar temporar o felie din litoralul bulgaresc, unde o regina de-a noastra romantica si-a construit o vila fantezista cu minaret, botezata pompos “palat”) si la toate “balcaniadele”, dupa ce am invatat in manualele de istorie ca in Evul Mediu am avut in Balcani “Imperiul Valaho-Bulgar” al Asanestilor, iata-ne acum intepati de cate ori ni se aminteste caracterul balcanic al culturii noastre.
Noii istorici si unii politicieni care au prins tendinta cauta prin tot felul de manevre neindemanatice sa ne proiecteze mai spre ceea ce pare a fi centrul onorabil al Europei. Manevre contradictorii, de altfel. Cum sa poti, pe de o parte, sa te mandresti cu scriitori precum Caragiale, tatal si fiul, care au reusit sa capteze si sa puna in pagina esenta balcanismului, si sa cauti in acelasi timp sa-ti creezi o identitate de Mitteleuropa, care duce la Viena si la Praga lui Kafka si a lui Kundera, sau, si mai grotesc, sa te imbeti cu clisee pretentioase precum Bucuresti si Parisul Balcanilor etc. (lucru spus si despre Belgrad, Sofia, si altele, dar mai bine nu ne oprim la asta)? Spaima legata de balcanism are radacini multiple, dar mai toate explicandu-se printr-un solid complex de inferioritate. Inferioritate fata de sarbi si bulgari, oameni care prezinta toate trasaturile de caracter ale balcanicului fara a avea nici unul dintre complexele noastre.
Oameni care par a sti sa bea cu placere si fara sa cada sub masa, care trag cu kalasnikovul in aer cand au ceva de sarbatorit si care si-au pastrat structurile clanice si neincrederea fata de autoritate a haiducilor. Dincolo, spre Europa Centrala, avem modelul unei administratii plicticoase, dar eficace, care a reprimat fanteziile revolutionare, dar a permis inflorirea unor genii literare si artistice ce au stiut sa-si transforme depresia in geniu creator. Va trebui o schimbare de generatii si aparitia unor istorici si lingvisti care nu vor impartasi nici unul dintre aceste complexe de inferioritate, care vor fi lipsiti de susceptibilitate culturala si istorica si care vor pune in evidenta caracterul chintesential balcanic al culturii si istoriei noastre.
Care vor demonta, de asemenea, minciunile si omisiunile voluntare ale istoriografiei si lingvisticii noastre traditionale. Abia atunci ne vom elibera de complexe si vom redeveni balcanici asa cum era, in mod exuberant, Caragiale. Va trebui insa sa lepadam fandoseala ideologica si sa acceptam fapte istorice deranjante, precum faptul ca numele Asanestilor facatori de imperii efemere este mai degraba turcesc si ca palatul Reginei Maria de la Balcic este cam de prost gust. Asa incepe orice vindecare.
na ja, faptul ca numele asanestilor e mai degraba turcesc nu are nici o relevanta…. de-constructia mitologiilor (fie ca e vorba de cea romaneasca ori ungureasca ori germana) este la rindul ei un proces cultural, nelipsit de pericolul pe care disciplina insasi il presupune – istoria si lingvistica nu au rolul de a stabili identitati si adevaruri.
este problematic demersul autorului care gaseste dihotomii absolute in modele literare transformate in simboluri forte: caragiale nu este o paradigma pentru tot ceea ce inseamna romania, in timp ce dante este (probabil) o paradigma a italiei. un caragiale care – de tinut minte – este la antipozii culturii populare sa zicem (din maramures ori de aiurea). ori la antipozii universului social si mental din slavici ori rebreanu.
eliminarea “ipocriziei” istoriografice & co nu o sa ne readuca la stadiul “originar” de balcanici.
in fine, discutia poate ar trebui purtata in termenii ei clasici – maiorescu a deschis-o in cultura romana: forma fara fond.
puseurile de mahalagizare a agorei, atit de evidente in romania de azi, tin mai degraba de incapacitatea cronicizata de relationare, de pauperizarea din anii 80,90 si de falimentul ideilor politice.
de aceea privesc cu un anumit scepticism topicul “balcanizare” versus mitteleuropenizare.