Întrebări naive despre reforma reformei reformei bisericii

 

 

Azi, in Germania, e zi libera, ecumenica, in cinstea sarbatorii reformei bisericii catolice ce isi avuse inceputurile in urma cu exact 500 de ani, cand un calugar pe nume Martin facuse o “postare” pe “wall”-ul bisericii din Wittenberg, din RDG, pardon, Germania de Est, cu 95 de teze/propuneri de reformare a vietii religioase crestine, ajunse la un grad de decadere afacerista prea avansata. (Orice asemanare cu biserici reale din prezent este pur intamplatoare!) Mai exact, Martin a lui Luther a infipt scrisoarea adresata “sefilor” sai, cu un cutit, in usa sfantului lacas – cel putin asa spune legenda locala. In timp, problema (nerezolvata) a escaldat ca in Catalonia, sau mai degraba ca in Bosnia anilor 90, si catolici si protestanti aveau sa scoata cutitele unii la altii. Azi e pace si prietenie, aproape peste tot, intre catolici si reformati/luterani/anglicani, alienarea catolicului si protestantului postpostmodern fata de continutul profund si forma de prezentare a evangheliei fiind numitorul comun.

Reforme si reforme ale reformei (reformei), scindari, desprinderi, uniuni si redesprinderi au mai existat si inainte si dupa 1517, in diverse biserici si culte, insa ceea ce nu s-a prea reformat, sunt urmatoarele dogme, intelese ad literam, cam unice si exceptionaliste in crestinism (cat si in religiile inrudite islam si iudaism), jignitoare la adresa biologiei, etnologiei, misterelor altor culte religioase si …a bunului simt:
0. formula “La inceput a fost cuvantul” (bine, si cine a creat acel cuvant”? cine l-a rostit, auzit?)
1. descendenta divina a lui Iisus – si doar a lui (dar oare nu suntem cu totii fiii si ficele lui Dumnezeu – sau, pur si simplu, copiii unor parinti in carne si oase?)
2. imaculata conceptiune (come on!)
3. inaltarea la cer a lui Iisus, Maria, Mahomed (in contradictie cu “evanghelia” dupa Newton)
4. statutul de “popor ales” al evreilor (ori suntem cu totii “alesi”/egali, ori niciunul – parerea mea)
5. jihadul armat ca mijloc de prozelitism la musulmani (propovaduit in sura “AK 47”)
6. celibatul preotesc la catolici (motto: “Lasati copiii sa vina la mine!)
7. credinta in apocalipsa (ma tem de efectul de “self-fulfilling profecy”)
8. credinta in inviere (reincarnare a sufletului, poate, dar inviere in carne si oase?)

S-ar putea spune ca fara aceste dogme, religiile in cauza nu ar mai fi ceea ce sunt. Stiu ca asa se crede – si nu comentez. O solutie ar fi interpretarea simbolica/spiritualizata a respectivelor “teme” crestine, islamice, iudaice – si relatiile sociale si interreligioase ar fi mai sanatoase, sau cel putin mult mai relaxate si, pardon, mai deconstipate – fara sa aruncam peste bord religia in sine. Cred sincer ca fara religie si credinta in Divin suntem pierduti, dezorientati, periclitati la maxim. Cu pseudoreligie si credinta in dogme abracadabristice, compensate de “sarbatori” profane si profanatoare, decorate cu bostani-horror, la fel.

31. 10. 2017