Sieranevada, de Cristi Puiu. Sau, cand te ajunge din urma Supra-Eul.

Io si Astra Film Fest 2016 (I.) – relatari ale unui martor ocular…
Despre SIERANEVADA, de Cristi Puiu (2016) – mai in detaliu…

Initial, am ezitat sa merg la film, din 2 motive:
1. Regizorul CP imi facuse in urma cu cativa ani – la un masterclass, tot la AFF Sibiu – o impresie personala relativ negativa, de arogantzel care se eschiveaza de la raspunsuri serioase, in schimb te intrerupe cand spui ceva si iti tranteste replici paternaliste din categoria “Inca nu intelegi tu de ce regizorul/operatorul X care nici macar nu stie sa tina camera de filmat in mana, e, de fapt, un geniu al filmului!”
2. Prea imi mirosea filmul a autoreflectie pretentioasa si buricocentrista a unor bucuresteni burghezi, inscenata de un bucurestean la fel de bucuresto- resp. buricocentrist ca, aparent o mare parte a regizorilor de film romani, cu abonament la primiile internationale. (Povestile de Bucuresti par sa dea 50% din geniul multor filme…)

Totusi am mers azi, pentru ca oricum nu aveam altceva de facut in seara asta. Si nu doar ca NU regret deloc, ci, din contra, ma bucur mult ca am mers.

(NON)ACTIUNEA, pe scurt: O familie – Mirica (frumos, sugestiv nume!), compusa din 3 generatii, cu mai multe ramuri (surori, verisori, cumnati, matusi, inchi prin alianta), de toate varstele, se intalneste, intr-un apartament de 3 camere, din Bucuresti, la un parastas al tatalui personajului principal, Lary. Inchisi pentru jumatate de zi in acest colimator, se dezlantuie, inevitabil, aproape programat, un sir de povesti, povestioare, drame si comedii ce culmineaza cu reprosuri si acuze grave intre sot si sotie, toate astea precedate si incadrate de discutii despre politica interna si externa, religie, comunism, confesiuni despre copilarie si alte cele. Un meniu filmic “cu de toate” – si bine condimentat, cu cuvinte cu “p”. Cu doua ocazii, personajele principale ies din apartament si plonjeaza direct in dramele cotidiene pe care traficul auto din Bucuersti le naste nonstop – si care doar le continua pe cele din apartament…

Ochei… Si unde e farmecul in toate astea? Eu unul il gasesc in meta-naratiunea filmului si in numeroasele momente de subtilitate, intentionate sau nu.

META-POVESTEA (din perspectiva mea): Cristi Puiu reuseste sa comprime drama Romaniei post- dar si predecembriste, cu elementele ei tragicomice, prea bine cunoscute, intr-o intamplare “obisnuita” dintr-un spatiu la fel de obisnuit din Romania: apartament, trei camere, decomandat.
Dincolo de asta, panoplia de personaje, profesiuni, crezuri, cat si credintele si convingerie numerosilor protagonisti, inghesuiti fizic intr-un continuu du-te-vino in incaperile stramte ale blocului, si psihic in relatii complexe si uneori foarte complicate – deci aceasta panoplie se vrea una destul de reprezentativa pentru Bucuresti-Romania (de la doctor la tanara rebela, la matusa isterica la vecinul de bloc etc.) Iar, cum “familia e celula societatii”, iata, avem un film despre Romania in miniatura (asa cum o traiesti si o vezi de la Bucuresti, evident).

FASCINANT: Drama filmului, anuntata inca de la bun inceput – reteta succesului unui film! Chiar primul cadru, lung de tz minute, care ne introduce in film, aratand o groapa pe o strada in centrul istoric, inconjurata de o banda inscriptionata “Atentie, pericol de explozie!”, protagonistul care incearca sa parcheze masina si …face un inconjor al strazilor pana ajunge in acelasi punct de unde a pornit – toate astea pot fi citite si in felul urmator: Atentie, urmeaza conflicte serioase, avem un mort in familie si in fata noastra se vor deschide gropi, prapastii, morminte, iar toata povestea (vietii noastre) e un mare cerc (vicios?), in timp ce cautam sa ne oprim, sa “parcam” fara sa-l deranjam pe celalalt (lucru aproape imposibil).

PROFUND: Circularitatea devenirii a unora dintre protagonisti …si a familiei/societatii: Asa cum o anunta deja plimbatul protagonistului cu masina, in cerc, in cautarea unui loc de parcare (=liniste, repaos), intreaga societate, cum se prezinta ea in miniatura, in film, urmeaza un ciclu, firesc, al devenirii si cautarii, incepand chiar cu procrearea (sexul extraconjugal fiind chiar motivul exploziei conflictelor dintre unii protagonisti), la copilarie, adolescenta, maturitate, batranete si moarte. De la femeia gravida la mortul (deja ingropat), pe scena isi fac intrarea si isi joaca rolul intreg spectrul varstelor vietii.

INTEGRAREA eului in supra-eu
La nivel de personaje il vedem la inceputul filmului pe tanarul Sebi, cam singuratic si “fara femeie” in viata lui, obsedat in schimb de deslusirea adevarului in jurul “evenimentelor” de la 11. 09. 2001, de la New York. Spre sfarsit, in schimb, il vedem cum isi intra in rolul de adult, de membru al familiei, care va imbraca hainele “de parastas” ale unchiului decedat, care ia loc la capul mesei(!) si incepe sa interactioneze cu bebelusul verisoarei sale. Adica: Devine apt sa fie parinte, sa continue ciclul vietii. Intai, hainele unchiului ii sunt mult prea largi (lipsa de experienta si personalitate), dar femeile(!) din casa i le potrivesc de indata, iar Sebi isi “insuseste” noile haine (rolul), “mostenit(e)” de la “batran” – o face din mers, si o face pe deplin. La fel, si sora lui rebela, Cami, se indreapta subtil spre credinta si il depaseste adhoc, in recitarea de versuri biblice, pe tatal ei ipocrit despre care tocmai aflase ca o inselase pe sotie (=mama lui Cami si Sebi) la modul, pardon, regulat.

Cheia citirii acestei deveniri circulare, in sensul de integrare in rosturile, rolurile si ritualurile vietii, a unor protagonisti cheie, o da/confirma “oficialmente” chiar preotul care, dupa slujba de pomenire a mortului, intre doua alte fraze, spune un lucru esential pentru film, (citez foarte aproximativ): “In viata, ne miscam intr-un cerc, manati de propriile cautari si obsesii…” Apoi, in pragul usii, pune in discutie “a doua revenire a lui Hristos” – un motiv circular prin excelenta…

CIRCULARITATEA sortii, pecetluita sfarsitul filmului…
Lucrurile nici macar nu se opresc aici! In film apare un personaj aparent marginal, introdus de Cami, si anume o prietena sarboaica, din …Croatia – ceva de genu’. Fata e …beata, si pare sa fi suferit si ea o trauma amoroasa, la Bucuresti (asa inteleg comentariul muzicii de fundal: “All that she wants, is another baby…”, de Ace of Base). Fata sangereaza chiar, e dusa la culcare si se trezeste doar ca sa …vomeze, din cand in cand, in camera intunecata in care se afla. O fi, poate, o paradigma a Iugoslaviei traumatizate?

In scena de final, fata cea straina incepe sa planga, iar Sebi fuge si el, impreuna cu reprezentantele feminine ale familionului, s-o vada. Cum spuneam, a devenit deja matur, barbat – cauta femeia, in cazul asta un exotica, o latenta promisiune, pentru Sebi, a unei vieti foarte diferite de cea de la Bucuresti. …Dar Sebi se intoarce la scurt timp la verisorii sai, spunand ca fata doar …a vomat din nou. (Un comentariu al fetei la dramele ce tocmai s-au petrecut in acel apartament, in timp ce ea dormea?) …La care cei doi verisori incep sa rada – nu m-am prins exact de ce – dar pare ca si cum ar rade, intelegand ca NU exista scapare/iesire din soarta in care iti este dat sa traiesti. Iar Sebi accepta asta, cerand niste …mamaliga pe langa …sarmalele din farfurie. “Pofta buna!” este, evident, nu intamplator, ultima replica a filmului. Bucura-te, impacat, de meniul pe care ti-l serveste viata! De ce nu?

PS1: VIATA BATE FILMUL, chiar in film… In momentul cand Lary si verisorul lui vorbesc despre Cami care “o arde prin cluburi” (…suna macabru, dupa ‘Colectiv’), in spatele unuia dintre protagonisti, la fereastra, isi fac aparitia doi porumbei – iar protagonistii rad (spontan?). Greu de crezut sa fi fost porumbei dresati sau o inscenare constienta… (Ar fi interesant de aflat!)

PS2: Cine face asemenea filme, acela, evident, are “dreptul” sa fie si arogantzel si sa se eschiveze de la raspunsuri la obiect.

PS3: Ah, de ce, oare, Sieranevada (sic), nu Sierra Nevada?, denumire geografica a muntilor din Andaluzia… Habar n-am! Filmul joaca iarna, in film, unul dintre personaje, care-si insela sistematic sotie, era poreclit “mexicanul” – si totul se petrece intr-un vag spatiu carpatic… Si, nu in ultimul rand, sunt toate aceste conflictele “inghetate” care izbucnesc, devin “fierbint” si se topesc, precum zapada expusa soarelui, in Sierra Nevada (sic!).

PS4: Ah, si inca o faza tare: Dupa ce Lary ii povesteste sotiei, in BMW, in fata unui santier de blocuri, ca si tatal lui a inselat-o pe mama, in forma continuata, in aer pluteste intrebarea …neintrebata a sotie: -Si noi cum stam? Ne-o tragem si noi pe la colturi, cu altii? Dupa care cei doi ies din masina si se indreapta spre bloc – iar in fundal auzim, penetrant ;-), un rotopercutor. No comment… ;-)
Si, pentru ca nu se mai termina cu fazele nostime: Inainte ca cei doi sa intre in bloc, in fundal trec, prin cartier, pe trailere de camion, doua excavatoare imense, ca si cum astea ar fi fost utilajele cu care regizorul a sapat in viata protagonistilor sai, lasand in urma gropi, hauri si mici-mari abisuri…

CONCLUZIE: Un film ce merita vazut. Si revazut (chiar si de snobi si semiignoranti cinefili, cum sint eu). Pentru a fi inteles. Si pentru ca iti ofera cadouri neasteptate si descoperiri nemaipomenite…

sn2
Sus: Stop-cadru, din scena de final (Sebi, in capul mesei – si in centrul atentiei)

sieranevada

 

Posted by at 18/10/2016
Filed in category: Kultur & Gut, Lachen & Nodinken, and tagged with: , ,

One Response to Sieranevada, de Cristi Puiu. Sau, cand te ajunge din urma Supra-Eul.

  1. Josie says:

    In awe of that anrwse! Really cool!

Counter created by lite 1.4