Războaiele secolului XX puteau fi evitate …în 1758! Sau: Cine a ratat umanizarea politicii internaționale acum 260 de ani
Exista carti importante, exista carti care te marcheaza, exista carti de capatai. Si exista carti care-ti rastoarna viziunea asupra lumii. Sau care iti confirma intuitia sau speranta ca omul chiar este in stare sa creeze o societate mai buna decat cea actuala. Peste o asemenea carte am dat intamplator, la inceput de an, in biblioteca de drept international a Facultatii de Drept a Universitatii LMU din München. Cautam literatura (aparent inexistanta) care sa expuna irelevanta miturilor nationaliste est-europene, trecute prin filtrul dreptului international. N-am gasit nimic – dar mi-a picat in mana cartea profesorului de drept international public de la Universitatea Cambridge, Philip Allott: The Health of Nations (Sanatatea Natiunilor) – Society and Law Beyond the State: Cambridge University Press, 2002. Titlul pare sa fie o aluzie la The Wealth of Nations a clasicului stiintelor economice si totodata a egoismului economic, Adam Smith.
Istoria dreptului international – in care se inscrie si cartea lui Allott – este o (sub)disciplina stiintifica, pe cat de exclusivista si de nisa, pe atat de revelatoare pentru cel care vrea sa decodeze ceva din legile scrise si nescrise ale mersului istoriei. Explorand istoria dreptului international, te trezesti surpins cu niste “radiografii” in mana ale regulilor de joc dupa care s-au jucat meciurile si reprizele marilor si micilor evenimente din trecut si care ne marcheaza prezentul si, implicit, viitorul. Dincolo de scheletele de pe campurile de lupta si din cimitirele de soldati vezi, prin filtrul istoriei dreptului international, ‘scheletele’ virtuale – structuri, actori cheie, paradigme si idei dominante – ale societatilor si epocilor care ne-au precedat. Citind intr-o carte de istorie a dreptului international, incepi sa vezi “altfel” trecutul “istoric” decat daca ai citi o carte “obisnuita” de istorie. Recomand oricui experienta! (Vezi fragment mai jos…)
OK – si ce e atat de deosebit in povestea povestita de autorul britanic? Pe scurt, in acceptiunea sa, la mijloc de secol XVIII, cand in Europa de Vest incepea democratizarea si revolutionarea societatilor, ganditori si juristi ‘grei’ ai vremii schitasera idei si propuneri consistente pentru organizarea democratica a umanitatii la scara suprastatala (Christian Wolff), continuand la randul lor munca unor celebri antecesori din domeniul dreptului international (Francisco de Vitoria, sec. XVI, Hugo Grotius, sec. XVII). Doar ca aceasta linie ‘idealista’ de gandire a politicii si a dreptulului natural si international, formulate de Wolff in noua(!) volume, pe deasupra in limba LATINA, a fost subit curmata de un discipol prea “realist” al sau, elvetianul Emer de Vattel. Acesta avea sa decreteze, pe contrasens cu Wolff, ca nivelul suprem de organizare al societatii umane NU poate depasi nivelul statului suveran – iar tot ceea ce excede acest nivel, adica politica transnationala ramane un taram cu minime reglementari si reguli de conduita, negociate de pe pozitii de putere si de suveranitate intangibila de catre actori statali – prin instrumentele diplomatiei, ale tratatelor SI ale razboiului. Titlul cartii lui Vattel – tipic pentru spiritul baroc al epocii: Le droit des gens ou principes de la loi naturelle appliqués à la conduite et aux affaires des nations et des souverains (1758) – in engleza, mai concis: The Law of Nations.
Cu alte cuvinte, prin a sa opera, Vattel si-a impus punctul de vedere conform caruia NU pot exista curti internationale de arbitraj, conventii internationale general valabile, organisme de drept international precum ONU samd. care sa contribuie la gestionarea democratica si umana/sociala a chestiunilor ce privesc societatea umana in ansamblul ei, (civitas maxima a lui Chr. Wolff) dincolo de politica interna a fiecarui stat in parte. Daca Vattel ar fi fost doar un oarecare intelectual al epocii, posibil ca ‘ideologia’ sa neomachaivellica ar fi ramas doar una din multele idei aparute si disparute in timp. Doar ca Vattel nu a fost un oarecare, ci un diplomat de cariera la marile curti europene care avea sa redacteze in 1758, cu elocventa si eleganta – si in FRANCEZA, limba diplomatiei – tocmai ACEL volum de drept international si practica diplomatica care avea sa devina manualul CLASIC si ghidul practic necontestat al urmatoarelor generatii de decidenti ai politicii interstatale=internationale – decidenti care aveau sa domine politica internationala a secolului XIX, secol incheiat, simbolic, la 1914.
The Law of Nations avea sa devina un fel de Cod Rutier al relatiilor internationale – “dirijand” traficul politic international dupa reguli de “circulatie” care considerau legitime (si mai considera in parte) producerea intentionata de grave accidente (conflicte/razboaie) de catre participantii mai puternici, din motive strict egoiste si de raison d’état. Acest realism si chiar cinism al ratiunii de stat, gestionat (pana in prezent?) de o asazisa “mafie de camarila” (Hofmafia) avea sa supravietuiasca nealterat Revolutiile Americana, Franceza si democratizarea interioara a societatilor europene, consolidandu-se dupa Congresul de la Viena, in 1815 si culminand in 1919 la Versailles, cu semnarea Tratatelor de Pace care incercau sa puna capat unui conflict armat international major, izbucnit tocmai din cauza inadecvarii instrumentelor politicii si diplomatiei internationale de inspiratie suveranist-“vatteliana” pentru gestionarea energiilor sociale aparute si amplificate dupa 1870, cu formarea si ascendenta blocului economic german in centrul Europei.
Interesant si relevant din perspectiva tarilor (sud)est-europene, inca needificate ce anume s-a “jucat” intre marile puteri la Versailles, Trianon, St. Germain, Neuilly sur Seine in 1919-20 – la care primele au participat in roluri secundare (Serbia, Romania) sau de figuranti resp. de meniul zilei (Ungaria, Bulgaria, Turcia): In ochii lui Allott, George Clemenceau si Lloyd George, prim-ministrii Frantei si ai Marii Britanii, figurile dominante ale conferintei de pace, nu au fost altceva decat “nasii mafiei politicii internationale / two godfathers of the mafia of international politics” (pag. 396) care jonglau “old school”, cu tari, hotare, natiuni si populatii strict dupa logica echilibrului de putere, considerente geopolitice, economice si cu minim respect fata de doleantele si nevoile reale ale milioanelor de oameni afectati de diciziile lor.
Iar cum Primul si Al Doilea Razboi Mondial (la fel si Razboiul Rece al ideologiilor, dupa 1918/1945!) sunt legate cauzal prin politicile economice, financiare, industriale si militare punitiv-disruptive impuse Germaniei in 1919 si dupa (CONCRET: ocuparea franceza a Rhenaniei in 1923 => cadere productie industriala => hiperinflatie, somaj saracire => ascendenta grupari national-socialiste/Hitler care blamau Tratatul de la Versailles si cereau revizuirea sa), nu este gresit sa afirmam ca radacinile acestor dezastre si conflicte globale ale secolului trecut isi au radacina SI in paradigma suveranist-etatist-egocentrica a politicii suprastatale, al carei propovaduitor a fost Emer de Vattel.
Capitolul cheie al cartii lui Philip Allott, in care reconstruieste firul dramatic al evenimentelor (meta)istorice de la publicarea cartilor lui Christian Wolff si Emer de Vattel incoace, il gasiti aici: Philip Allott: The Health of Nations. O recenzie critica si mai sceptica a cartii sale gasiti aici: Martti Koskenniemi: Reading The Health of Nations. Si totusi, cartea lui Allott mi se pare o revelatie – importanta decisiva a lui Vattel asupra directiei pe care a urmat-o diplomatia si politica dintre state am gasit-o reconfirmata si in “Biblia” Istoriei Dreptului International: The Oxford Handbook of the History of International Law – de Bardo Fassbender si Anne Peters, p. 1118-1121.
CONCLUZII:
1. Elvetienii-s de vina, nu americanii. ;). …Conform lui Allott, chiar si J. J. Rousseau ar fi negat posibilitatea reglementarii democratice a sferei politicii externe.
2. O politica internationala mai buna si pacifica e totusi fezabila. Vezi recomanarile in opt puncte a lui Allott in acest sens (p. 420-421)
RECOMANDARI:
1. Scrieti scurt si concis daca aveti ceva important de spus; scrieti mult si alambicat, daca vreti sa nu aveti impact semnificativ! 😉
2. Scrieti lucruri destepte in limbi de circulatie internationala; scrieti nonsens in limbi locale sau moarte! 😉
h2, 19. 07. 2019
🙂
Soldati germani pe frontul de vest, in Primul Razboi Mondial. Sursa: Süddeutsche Zeitung
Incercati sa spalati de orice vina Germania in izbugnirea celui de-al doilea razboi mondial. Saracii nazisti au omorat milioane de oameni pentru ca au suferit atat de mult dupa primul razboi mondial:
“Iar cum Primul si Al Doilea Razboi Mondial (la fel si Razboiul Rece al ideologiilor, dupa 1918/1945!) sunt legate cauzal prin politicile economice, financiare, industriale si militare punitiv-disruptive impuse Germaniei in 1919 si dupa.” Antisemitismul si ura fata de straini erau elemente de mult inradacinate in societatea Germana, si de altfel si altor state.
Bonus mura-n gura:
http://www.neuerweg.ro/ce-nu-trebuie-sa-stim-despre-atentatul-de-la-sarajevo-1914-pentru-a-ramane-captivi-istoriei
Uitati 2 cauze esentiale in izbugnirea celui de-al doilea razboi mondial, de dragul de a acuza exclusiv politicile punitive impuse Germaniei dupa pierderea primului razboi mondial. Iata cauzele voit uitate, in franceza (daca tot era limba dimplomatiei in trecut):
“L’expansionnisme de plus en plus affiché des puissances de l’Axe (Allemagne, Italie et Japon) et l’échec de la Société des Nations sont les principales causes de la seconde guerre mondiale.”
Vad multa manipulare in felul de a expune lucrurile, prin omisiuni voite. Si asta este valabil pentru toate articolele dvs. Doriti cu orice pret sa demonstrati ceva si omiteti informatii cruciale pentru a distorsiona analiza.
o sa va sterg cel putin un comentariu pt atac la persoana si trollism. il mai las un pic, ca sa nu credeti ca m-ar durea personal nonsensurile si locurile comune pe care le scrieti (invatate aparent dupa naratiunile oficioase/propagandistice ale celor care au profitat dupa spargerea europei centrale in 1919-20.
in rest, va recomand un pic de acuratete cand argumentati!
1. NU absolv de vina pe nimeni, cu atat mai putin pe nazisti. legaturile stranse, de cauzalitate (dar nu NONOCAUZALE!), intre versailles si al treilea reich sunt locuri comune deja si mainstream!
2. postarea de fata e despre evolutia deficitara a dreptului international – cu un punct culminant clar in 1919 – si l-am citat in acst sens pe autorul englez. dvs. ddeduceti intentionat gresit (sau pt ca nu va duce mintea, pardon?), ca as incerca sa dezvinovatesc pe unii sau pe altii. ati ratat momentul de a intelegge ceva esential despre logica dn spatele conflictelor internationale din ultimele secole – pedaland pe aspecte irelevante sau interpretari ingustate la maxim ale unor aspecte secundare.
zi buna!
De acord cu concluzia ca “NU pot exista curti internationale de arbitraj, conventii internationale general valabile, organisme de drept international precum ONU samd. care sa contribuie la gestionarea democratica si umana/sociala a chestiunilor ce privesc societatea umana in ansamblul ei, (civitas maxima a lui Chr. Wolff) dincolo de politica interna a fiecarui stat in parte”. Dar si daca pe acestea, asa cum sunt, le discreditam sau le interpretam subiectiv sau emotiv (Versailles, Trianon, St. Germain, Neuilly sur Seine), atunci contradictiile s-ar amplifica. De pilda, cand cineva invoca un acord international, cui nu-i convine s-ar folosi de teoria lui Allot , Wolf si Vattel. Dacă chiar dvs. ati fi contrazis cu aceste teorii, ati accepta argumentul?
posibil sa faceti o confuzie. vattel refuza ideea uor institutii suprastatatele, considerand ca politica asazis internationala trebuie sa se rezume la politica INTERstatala, adica politica ce INCLUDE (nu exclude) tratate de pace intre state.
incepand cu sf . sec. XIX, politica internationala l-a CONTRAZIS in parte pe vattel, fiind create curtea sde arbitraj de la haga,liga natiunilor, ONU – insa fara puteri executive si judiciare coercitive comparabile cu cele statale.
cu stima
S-a inchis posibilitatea de a comenta pe articolul precedent asa ca postez aici:
Sentința Judecătoriei Cluj-Napoca pe scurt: „Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei A.N.W si a pârâtului D.I. invocată de către pârâţii A.N.W. şi H.H precum si de paratul D.I., prin întâmpinare. Admite in parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul B.I., în contradictoriu cu, pârâtul H.H., pârâta Asociaţia G.P.R.A.U. Obligă paratul H.H., să înlăture de pe site-ul http://www.neuerweg.ro articolul din data de 24.11.2017 intitulat: Plagiat şi autoplagiat la Ioan Bolovan, prorector UBB Cluj. Vătămat: Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB, precum şi acea parte din articolul din data de 05.03.2018 intitulat: Rectorul UBB Cluj, Ioan-Aurel Pop, l-a plagiat pe prorectorul Ioan Bolovan, în care îl acuză pe reclamantul Ioan Bolovan de preluarea în două opere publicate de către acesta în anul 2015 şi în anul 2017, fără semnale corespunzătoare, mai multe fragmente de text din volumul „Istoria Transilvaniei˝. Obligă parata Asociaţia G.P.R.A.U. să facă menţiune cu privire la contestarea veridicităţii celor susţinute, pe site-ul http://www.plagiate.ro, în ceea ce priveşte lucrările „Ispititoarea Transilvanie˝, „Primul Război Mondial şi realităţile demografice din Transilvania˝ şi „Istoria Transilvaniei˝. Obligă paratul H.H., să publice pe site-ul http://www.neuerweg.ro hotărârea pronunțată în prezenta cauză, cu excepția datelor cu caracter personal cuprinse în aceasta, precum şi dezminţirea articolelor Plagiat şi autoplagiat la Ioan Bolovan, prorector UBB Cluj. Vătămat: Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB şi Rectorul UBB Cluj, Ioan-Aurel Pop, l-a plagiat pe prorectorul Ioan Bolovan. Obligă pârâta Asociaţia G.P.R.A.U. să publice pe site-ul http://www.plagiate.ro hotărârea pronunțată în prezenta cauză, cu excepția datelor cu caracter personal cuprinse în aceasta, precum şi dezminţirea articolelor Plagiat şi autoplagiat la Ioan Bolovan, prorector UBB Cluj. Vătămat: Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB şi Rectorul UBB Cluj, Ioan-Aurel Pop, l-a plagiat pe prorectorul Ioan Bolovan. Obligă paratul H.H,, la plata către reclamant a sumei de 2.500 de lei, cu titlu de daune morale. Obligă pârata Asociaţia G.P.R.A.U, la plata către reclamant a sumei de 2.500 de lei, cu titlu de daune morale. Respinge cererea formulata de reclamant in contradictoriu cu paratii asociatia N.W si D.I ca fiind indreptata impotriva unor persoane lipsite de calitate procesuala pasiva. Obligă paratul H.H, la plata către reclamant a sumei de 2.660 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Obligă pârâta Asociaţia G.P.R.A.U., la plata către reclamant a sumei de 2.740 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cluj-Napoca. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.07.2019”.