Națiune, sărbătoare, demnitate, suc

 

 

Scriindu-mi lucrarea de diploma, prin 2002, despre teorii ale natiunii, aplicate la cazul Transilvania, in bine dotata biblioteca a institutului de politologie al Universitatii München, amplasata fix in fostele studiouri ale Radio Europa  Libera(!) 🙂 am dat si peste o carte in care autorul asocia importanta nationalismului resp. a miscarilor nationale cu NEVOIA DE DEMNITATE a unei anumite populatii. Termenul folosit in germana era cel de origine …latina: DIGNITÄT – o expresie sobra, nefolosita in cotidian. Nu mai retin autorul sau titlul cartii – am retinut doar acest aspect psihologic si sensibil al nationalismului.

Si cred ca multi oameni cu simtiri nationale, patriotice traiesc, in momente cheie, de sarbatoare sau de drama comuna/nationala acel sentiment de demnitate. Cred chiar ca istoria confirma aceasta ipoteza – daca ne gandim tocmai la acele momente cheie pentru colectivitati/natiuni/popoare, care ulterior au dat ceea ce numim “ziua nationala” a acestora. Iata caetva in ordine calendaristica: 15 marte, 4 iulie, 14 iulie, 23 august, 3 octombrie, 7 noiembrie, 1 decembrie – ca sa le numesc pe cele mai emblematice si cunoscute noua  – toate fiind legate de momente de cumpana, de eliberare, de schimbare de paradigma, de sfarsit de epoca resp. de inceput de era noua, marcat deseori de un conflict major urmat de un deznodamant care schimba cursul lucrurilor.

Pentru cei care sarbatoresc un asemenea moment “national” NU are importanta, ce s-a intamplat concret/de fapt in acea zi istorica, ce a insemnat acel moment pentru “ceilalti”, de regula cei, impotriva carora se indreptau evenimentele dramatice si actele “eroice”. Importanta momentului e data de sentimentul de demnitate (colectiva) trait, asociat cu evenimentul istoric in cauza, un sentiment firesc, benign si catalizator pentru membrii unor comunitati. Inevitabil, la putin timp dupa momentul demnitatii a urmat si in istorie reintoarcerea la rutina, cotidian, griji mai mari sau mai mici sau chiar disparitia aproape completa a oricarei demnitati – dar asta tine de conditia umana – vezi gloriosul 22. 12. 1989 si deruta generala ce i-a urmat + marginalizarea acestei zi in constiinta colectiva. Si totusi, sentimentul de demnitate colectiva are nevoie de o zi a ei – in epoca moderna i se spune si zi nationala.

Tuturor celor pentru care ziua nationala are insemnatate, le doresc un sincer LA MULTI ANI, (CU) DEMNITATE!
Iar tuturor celor pentru care ziua nationala nu inseamna nimic  – pentru ca nu au natiune sau pentru ca la capitolul identitate bifeaza orice numai etnie nu, acestora le trag, complice, cu ochiul, in semn de invitatie: – Haideti, “noi astia”, la o bere, un suc, un mic, o prajitura, o plimbare in muma natura!
Si-om gasi pe undeva si o portie de demnitate…