Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB Cluj și-a autoplagiat integral cartea “Românii și maghiarii în sec. IX-XIV”
SESIZARE
Catre Comisia de Etica a Universitatii “Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca
Catre Consiliul de Coordonare a Cercetarii Stiintifice al Academiei Romane
Aducem la cunostinta faptul ca prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop a publicat in 1997 Istoria Transilvaniei medievale: de la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul, Cluj-Napoca, PUC, 1997, 274 p. Lucrarea reprezinta o republicare aproape integrala a unei carti din 1996, intitulata: Românii și maghiarii în sec. IX-XIV. Geneza statului medieval în Transilvania, Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvane, 1996, 245 p.(vezi lista publicatii, pozitiile 2, 4). In noua carte a fost preluate in proportie de 100% toate cele 4 capitole (178 pagini) ale cartii anterioare, cu structura si numerotarea initiala, o parte din Cuvant inainte si cuprinsul.
Cele doua carti se deosebesc doar prin includerea in Istoria Transilvaniei medievale a unui capitol suplimentar, nr. 5, incepand cu p. 198: Transilvania în secolele XV si XVI… si a consideratiilor finale din Românii și maghiarii în sec. IX-XIV… De asemenea, la compararea textelor, s-au gasit modificari minore ale unor titluri de capitole si subcapitole in cea de a doua lucrare (de ex. 3, 4, 4.4), cat si 1-2 aliniate suplimentare.
Cele doua lucrari, in fotocopie, pot fi descarcate aici: Autoplagiat Ioan-Aurel Pop
Consideram ca cele 4 capitole si Cuvânt Înainte din Istoria Transilvaniei medievale – de la etnogeneza românilor până la Mihai Viteazul (p. 5-189) constituie AUTOPLAGIAT. Conform: http://detectareplagiat.ro/autoplagiatul.php (accesat in 25.11.2017), “Autoplagiatul reprezinta republicarea unor texte de catre acelasi autor, sub alt titlu sau intr-o alta forma, putin sau deloc modificata, vechile fragmente fiind integrate unui produs stiintific declarat ‘nou’. In lucrarea Istoria Transilvaniei medievale…lipsesc orice referiri sau note de subsol privind lucrarea originala (Românii și maghiarii în sec. IX-XIV…).
Ca urmare a celor constatate mai sus, solicitam verificarea lucrarilor si – daca se impune – sanctionarea autorului. Totodata, in baza Legii nr. 544/2001, privind liberul acces la informatiile de interes public, solicitam comunicarea rezultatelor verificarii si a documentelor aferente (de ex. procese verbale, decizii, dispozitii…).
cu deosebita consideratie
Hans Hedrich, politolog
25. 11. 2017
Date de contact:
545400 Sighisoara
hanshedrich@gmx.de
0752-616128
Sursa foto: http://www.ubbcluj.ro/ro/despre/organizare/rectorat
COPY-PASTE! Daca aprofundați, mai gasiți și altele exemple.
Ambii domni universitari trebuie să se trateze cel puțin cu imodium împotriva stării patologice de eliminare frecventă a acelorași produse. Și tratamentul este obligatoriu mai ales pentru că este o boală grea și contagioasă care poate atinge pe acei tineri care ar putea să creadă că e normal să ai pantecăraie științifică când nu mai ai noutăți din cercetarea ta.
Exemplele desigur sunt mai multe. Există capitole întregi publicate și sub formă de studii sau articole. Înțeleg într-un fel că timpul e puțin și ambițiile mari. Nu e singurul exemplu. Ca fost student la istorie pot să mai enumăr mulți profesori cu multe practici științifice non-fair-play. Există exemple penibile de plagiat, inclusiv cu greșeli incluse (nici măcar bunul simț de a verifica dacă sursa este validă au ba). Stimabilul nu își cunoaște nici măcar doctoranzii, ca să nu mai vorbim de studenți la licență sau masterat. Încă odată, timpul e puțin, funcțiile și banii sunt mulți, dar asta nu justifică mizeria științifică în care se bălăcesc mulți profesori.
Alți „medieviști”, de pildă, mint cu nerușinare că mai reușesc să citească cumva istoriografia maghiară, sau că alții traduc pentru ei. Defapt practica este destul de simplă: citesc studii în limbi internaționale, care citează istoriografie maghiară, iau cu nerușinare notele de subsol sau rămân cu o imagine generală „din auzite”, care e specifică istoriografiei maghiare interbelice (aici există nenumărate exemple de profesori care citează te miri ce studii și lucrări în limba maghiară și nu poți purta o discuție de bun simț despre literatura secundară amintită). Există tot felul de mici șmecherii cu care stimabilii mai adaugă câte ceva la CV.
Mă miră două aspecte (aparent paradoxale):
1. În studenție râdeam cu colegii pe tema prefăcătoriei, a jocurilor de-a savantul, a disimulării științifice, a ipocriziei, a autoplagiatului. Ne duceam la facultate, unde ni se cerea obediență – lectură obligatorie a unor cărți și discuția strictă asupra lor la seminarii sau examene, fără spargerea acestor bariere intelectuale (există și profesori deschiși, nu se aplică tuturor). Noi nu eram întotdeauna cuminți, așa că am mai ieșit la conferințe prin străinătate, am mai citit și istoriografie din alte țări (mai învecinate sau nu). Erau teme de glumă între noi și mă mir că nimeni până acum nu a sesizat într-un mod serios aceste aspecte.
2. Într-adevăr Facultatea de Istorie (pun pariu că nu doar ea) funcționează încă după niște mecanisme feudale, cu sfere de influență, cu obediență, cu jurăminte, ba chiar cu sclavie intelectuală în toată regula. Mă miră faptul că cineva are curaj să sesizeze public aceste nereguli. Nu cunosc persoana care a pus la cale aceste demersuri, pur și simplu am citit pe site-uri de socializare despre ele, dar cred că e vorba de cineva care nu mănâncă din palma stimabilului. De altfel, este vorba aici de o ierarhie bine pusă la punct, cu mulți băieți obedienți, lingușitori, ipocriți; aparent acest sistem funcționează. Tot aparent, diversitatea opiniilor ar trebui respectată în mediul universitar. Mai mult, mediul academic ar trebui să fie optim pentru exprimarea și susținerea opiniilor, libera circulație a ideilor, confruntarea lor uneori, completarea lor. Ar trebui să fie vorba despre polemică, complementaritate; orice element care ar putea stimula activitatea tuturor celor care vor să își aducă aportul în numele științei. Dar cum în România lucrurile nu funcționează NICĂIERI așa, de ce ar funcționa în universitate. Cei mai mulți oameni din funcțiile cheie sunt afiliați politic, așa că sunt marionete instituționale.
Desigur, ca replică stimabilii vor găsi mici breșe prin care să fugă de acuzații și vor lătra și alții mai mici, de frică să nu piardă privilegiile trudite până acum, nu neapărat prin sudoarea frunții (sau poate și cu ea), dar sigur prin umilințe, amputări intelectuale și obediență.
Câteva observații (referitoare și la articolul precedent):
1. Plagiatul înseamnă, prin definiție, a pretinde deliberat că tu ești autorul unui text care, în realitate, îi are ca autor pe altcineva.
2. Auto-plagiatul nu înseamnă plagiat din tine însuți. Este o „infracțiune” de cu totul alt tip, nu cade sub incidența definiției plagiatului. Nu este nimic greșit în {a pretinde deliberat că tu ești autorul unui text care te are pe tine ca autor}. Interpretarea auto-plagiatului ad-literam, ca {plagiat din tine însuți}, este un non-sens, la fel ca {a fura de la tine însuți}. Nu îți poți fura singur banii din portofel.
Îți poți prelua un text fără nicio problemă dintr-o care (subliniez: carte, nu articol din revistă științifică) într-alta, fără să marchezi ca fiind un citat.
Dimpotrivă, auto-citarea poate fi o neregulă (nu pe plan legal, ci științific), dar aceasta este o altă temă.
Am văzut o mulțime de astfel de cazuri în literatura din SUA (domeniul afacerilor), unde se repetă capitole dintr-o carte într-alta (evident, semnate de același autor în ambele cărți).
Îți poți „prelua” chiar o întreagă carte: de fapt, publici aceeași carte, însă îi schimbi titlul. Se mai întâmplă uneori. Inclusiv în beletristică. Jules Verne, de pildă, are cărți publicate sub un titlu (Le Village aérien, Les Histoires de Jean-Marie Cabidoulin) și re-publicate apoi sub alte titluri (La Grande Forêt, respectiv Le Serpent de mer), fără să fie învinuit de auto-plagiat. Este, pur și simplu, o alegere editorială, de a păstra titlul inițial sau de a-l modifica.
3. Auto-plagiatul este o chestiune de ordin administrativ, însemnând ÎNȘELAREA prin publicarea de două (sau mai multe) ori a aceluiași text. Aceasta înseamnă:
a) Re-publicarea unei lucrări mai vechi, atunci când este obligatoriu ca ceea ce publici să fie original. Este cazul articolelor din revistele științifice, unde se cere imperativ ca un articol dat spre publicare să nu mai fi fost publicat anterior (spre deosebire de cărți, articolele de cercetare nu pot fi re-publicate, nu există ediția a doua etc.; de notat că rămâne auto-plagiat și dacă schimbi întregul text, dar îți „muți” ideea/cercetarea dintr-un articol într-altul).
b) Publicarea repetată a unei lucrări pentru a mări în mod mincinos numărul de publicații ale tale. De pildă, pentru promovarea profesională. Se pune condiția să ai – să zicem – cinci cărți, iar tu publici doar patru, iar pe una dintre ele o re-publici sub alt nume: „infracțiunea” nu ține de faptul că se repetă textul, ci de faptul că îndeplinești acea condiție în mod mincinos (deci fraudulos).
c) Re-publicarea unui text pentru care, de fapt, nu ai tu (autorul) copy-write-ul, ci editura sau revista care au publicat acel text prima dată. În general, republicarea unui articol științific ține nu doar de punctul a), ci și de acesta (și, firește, și de b), fiindcă nu se face tocmai inocent).
—
În concluzie: problema auto-plagiatului se pune doar dacă autorul a folosit lucrarea 4 pentru a îndeplini condițiile în cazul unei chestiuni precum promovarea, obținerea unui titlu (doctor, îndrumător de doctorat), admitere într-un for ș.a.m.d.
Discutia despre definitia autoplagiatului e complexa
daca este complexa inaite de a posta documenteaza-te. Acum stiu ca Ioan Aurel Pop , prin faptul ca tine numeroase conferinte si prin cartile lui coboara istoria in randul maselor, fiind scrise intr-un stil accesibil omului simplu incurca socotelile unora care incearca sa creeze la romanii ardeleni o identitate diferita dar totusi……
Ce ai înțeles mătăluță din istorie: ”prin cartile lui coboara istoria in randul maselor, fiind scrise intr-un stil accesibil omului simplu”. Du-te și crește găște că poate ești mai câștigat!
a înțeles ceva din ce s-a predat cu „mase” 🙂 în rest, nevinovat la școală, mic troll naționalist pe-aci, susținător de carierist mărunt și academic mincinos
Daca ai o asemenea arbordare si tu poti fi atunci catalogat drept anti-roman, desi acest lucru nu ar avea niciun sens. Deci cum poti judeca persoana doar pentru ca spus ca autorul scrie intr-un limbaj simplu de inteles.
Hans doreste sa inculceze romanilor ardeleni idea ca ar trebui sa sustina si ei autonomia Transilvaniei ca si o parte a maghiarilor. Daca cineva scrie ceva ce ii incurca socotelile, atunci incearca sa-i gaseasca probleme, chiar daca ele sunt trase de par, pt ca intr-adevar chestiunea auto-plagiatului este una complexa.
Problema este ca romanii din Ardeal stiu ce inseamna defapt “autonomie” pentru UDMR si PPMT care dadeau exemplul Cataluniei pe banda rulanta. Autonomia e vazuta doar ca o etapa catre o relatie cat mai stransa cu Ungaria micului dicator Orban.
Acesta este un sit gen “times new romans” ?
Da clar, e un fel de times new roman, numai ca aici autorul (Hans) face comedie fara sa isi dea seama.
La UBB, centrul de presă lucrează de luni până vineri orar 8-16. Voi sunteți stahanoviști, lucrați peste normă?
”Hans doreste sa inculceze romanilor ardeleni”. Eu inculc, tu inculci, el, inculcă. Zimbrule, du-te la școală! Halal avocat online mai au cei doi universitari incriminați: un agramat.
Era bineinteles vorba despre un typo: in loc de a inocula.
buna ziua!
discutia despre autoplagiat e complexa, intr-adevar – insa concluziile converg spre o interpretare restrictiva si sanctionare severa, practic identica cu cea a plagiatului:
exemple:
1. (Romania): http://detectareplagiat.ro/autoplagiatul.php
2. (Germania, Universitatea Regensburg):
http://www.uni-regensburg.de/universitaet/ombudspersonen/medien/selbstplagiat-memo.pdf (vezi punctele 3-4)
3. (SUA/spatiul anglosaxon):
http://www.ithenticate.com/plagiarism-detection-blog/bid/52948/Self-Plagiarism-Is-it-Really-Plagiarism#.Whvs_9KWZdg
Cazurile Ioan-Aurel Pop si Ioan Bolovan se incadreaza 100% in definitiile/interpretarile de mai sus.
Sau, pentru a folosi metafora “banilor furati” (plagiat), din care se deduce, simplist, ca autoplagiatul ca atare NU ar putea exista, din moment ce “nu iti poti fura singur banii”: Daca plagiatul poate fi asociat cu furtul unor bancnote, autoplagiatul ar echivala cu FOTOCOPIEREA/MULTIPLICAREA unor bancnote si introducerea acestora in circuitul financiar.
o zi buna
si inca un aspect esential:
criticii autoplagiatului pun mare accent si pe aspectul de FRAUDA si DISTORSIONARE a COMPETITIEI intre oamenii de stiinta in urma autoplagierii si republicarilor repetitive, solicitand ca “republicarile repetitive/redundante” sau eventuale traduceri sa fie consemnate in lista de publicatii a autorului (un fel de “cont bancar intelectual” al acestora), sub UNA SI ACEEASI POZITIE si NU cu o pozitie proprie, cum o fac I-A Pop si I. Bolovan.
drept urmare, cei doi cercetatori ar trebui sa-si verifice “contul bancar” si sa elimine din acesta “bancotele fotocopiate”, altfel vor continua sa induca in eroare publicul general si comunitatea stiintifica.
cu stima
Ce ironie, nu?
http://europunkt.ro/2017/02/07/interviu-cu-academicianul-ioan-aurel-pop-rector-al-universitatii-babes-bolyai-combaterea-plagiatului-nu-trebuie-sa-fie-facultativa/
Fariseismul în floare.
multumesc f mult pentru pont! am postat un comentariu pe acea pagina. vezi jos:
………….
Buna ziua.
Cu teoria sta bine, doar practica (auto)plagiatului il omoara pe dle. IAP!
pe pagina www . neuerweg. ro am documentat autoplagierea unei lucrari chiar de catre dl. Pop cat si plagierea unei lucrari a lui Pop de catre colegul sau de la UBB, dl Bolovan. Delicios, ca dl. Pop i-a luat apararea dlui Bolovan, spunand ceva de genul ca cel din urma NU l-ar fi plagiat, din simplul motiv ca el, Ioan-Aurel Pop nu se simte „lezat” de plagiatul lui Bolovan. Se pare ca dl. Pop are o dubla personalitate: este si pro si contra plagiatului, e si pro si contra minoritatilor nmationale. Iar dupa scrieri si iesirile publice pare sa fie si istoric si – pardon – procuror securist.
cu stima
Hans Hedrich, activist civic, politolog
faptul ca ion aurel pop s-ar fi autoplagiat nu înseamnă si că automat lucrarea sa ar fi nulă din punct de vedere al informaţiilor conţinute. acesta e aspectul important, restul fiind doar o chestiune secundară administrativă, morală, etc., care trebuie clarificată, dar care nu afectează valoarea ştiinţifică a cărţii, valoare pe care hans nu o contestă!
”Duduiule” sau Duduie, ce vei fi fiind…. Valoare științifică la POP? Poate la clasa a IV-a, că la gimnaziu e mult mai complicat decât în cărțile lui Pop!
pt. simion
daca mie imi este adresat comentariul, atunci poate imi oferiti si niste amanunte despre mediocritatea lucrarilor lui pop. ceva concret, nu aprecieri generale. altminteri, esti ca hans care, referindu-se la o carte despre istoria transilvaniei, a decretat el ca nu poate fi luata in considerare, fiindca a fost scrisa de un istoric ceausist. cartea respectiva era, de fapt, un compendiu din vechi cronici maghiare, bizantine, etc!!! cam asta e si logica dvs.: duduie sau bubuie, asta ca sa va parafrazez!
Dacă nu ți-ai dat seama până la vârsta Matale de infantilismul scrierilor pop-ești, înseamnă că ești din tagma lui! ”Cine se aseamănă se adună”. Hans este respectabil, măcar prin faptul că a ridicat capacul de la hazna, să simtă și ceilalți cum duhnește o anumită istorie .