In cautarea refugiatilor (II). Nu i-am gasit. Ne-au gasit ei pe noi (nepregatiti)
In tabara de refugiati/imigranti de la OPATOVAC, un sat in estul Slavoniei, in apropiere de VUKOVAR/Croatia, am ajuns cu roaba. Defapt am ajuns cu bicicleta (si diverse autobuze) – dar de intrat in tabara am intrat efectiv cu roaba! Mai bine zis, impingand o roaba cu 2 lazi de carton pline cu haine ale unei trupe de voluntari.
Pe astia ii zarisem imediat ce ajunsesem la marginea taberei, bine pazita de politia croata, i-am abordat, am aflat ca-s germanofoni din Elvetia, Austria si Germania si spre surprinderea mea de moment, unul dintre ei (cel din Germania) mi-a gasit in mod spontan cea mai frumoasa si totodata ‘balcanica’ solutie pentru a intra in ‘camp’ fara acreditare. (Nu mai sint nici nemtii ce-au fost candva! Inventeaza softuri mincinoase, umbla cu jmekerii prin taberele de refugiati, promit ceva in campania electorala dupa care se fac disparuti, pas cu pas…)
Deci solutia nemteasco-balcanica pentru a intra in tabara de la Opatovac, conform indicatiilor lui Benedikt: ”Fii atent, iti iei o vesta reflectorizanta, la fel cum poarta toti voluntarii, apoi iei roaba asta cu haine pe care o ducem impreuna la cortul de impartit imbracaminte; mergi usor in spatele meu ca se te acopar cand trecem pe langa politzaii de la intrare in tabara, sa nu vada ca nu ai ecuson.!” Imi dau silinta si mai pun de la mine: “Ok, si privesc preocupat/hotarat cand trec cu roaba pe langa tipii in uniforma!” Reteta functioneaza de minune.
Un iepuras de plus, abandonat, pierdut, cazut in noroi in tabara de la OPATOVAC – suvenirul meu din acest loc
Trecem lejer pe langa vreo zece 10 politisti croati si iata-ne, la doar 50-100 de metri de la intrare, intr-o lume parca rupta din alt film – o distopie cinematografica holywoodiana, realizata de un regizor cam incepator si in regim de low-budget: E pe inserate, in fata noastra o tabara bine dotata cu tot ce trebuie (corturi ale Crucii Rosii, corturi militare, insirate pe un maidan noroios, pentru adapostirea a aprox. 5000 de persoane. Sau poate chiar 10.000 – in mai multe sectoare), in fata containerelor, corturilor si halelor cozi de zeci de metrii cu lume pestrita, sobra, ingandurata, usor agitata, in asteptarea ratiei de paine si conserva de peste si stixuri pentru acea zi, sau pentru a obtine niste adidasi, pantaloni sau o jacheta.
Afara sint maxim 12-13 grade. Ieri si alaltaieri plouase. Intrase apa in unele dintre corturile pline cu chiriasi pentru o noapte. Intre timp, organizatorii (”albii”, impreuna cu cativa refugiati (”brunetii”) au sapat santuri provizorii, armata croata a tras cabluri de curent, primaria din Opatovac a adus cateva basculanta de piatra sparta, amenajand instant alei circulabile in locurile transformate cu o noapte inainte in mlastini. Urbanism de subzistenta, administratie postcatastrofa, creativitate de criza ale unor naufragiati, intr-un consens de musai cu bastinasii surprinsi de naufragiul celor …naufragiati. Mai lipsesc doar bancutele si niste lampadare si gata-i oraselul refugiatilor!
Benedikt imi face un tur de orizont prin acel sector al taberei, eu impingand roaba si prefacandu-ma cat mai neinteresat (doar trebuia sa joc in mod convingator rolul de ‘voluntar’ rutinat, insider, cunoscator si specialist). Imaginati-va ca va furisati intentionat intr-un ‘set’ de filmare si ca sa nu se prinda nimeni ca nu ai ce cauta acolo, incepi sa-ti cauti un rol si te integrezi din mers in actiune, in timp ce se filmeaza. Ceva de genul ma simteam ieri la Opatovac… Ma angajasem insa sa NU filmez sau sa fac poze (doar jucam intr-un film – nu se cade sa faci selfie-uri in timp ca faci figuratie…)
La cortul de haine predam cele 3 cartoane cu tzoale. Un smecheras cu familion mare si cu mutra de nemultumit notoriu baga mana in lada; Benedikt se ratoieste la el; tipul nu se lasa si pescuieste un set de chiloti pe care-l paseaza urgent nevestei. Rolul meu e sa aparam voluntarii din cortul cu haine de cei 200 de ‘nevoiasi’ care se ingramadeau sa prinda ceva pentru ei sau pentru copilasii cu care stateau la coada… Avem doua bare de cort, lipite cu banda textila. Asta e bariera noastra de aluminiu pentru a stavili valul migrationist din fata noastra. Noi fiind Zheljko, inca un coleg de-al lui (ambii de la Crucea Rosie din Osijek) si cu mine, Hans din Romania.
Cortul cu imbracaminte al unor voluntari din Elvetia, Austria si Germania, sprijiniti de croatii de la Crucea Rosie
Imi reactivez instant niste amintiri demult ingropate in mormanul de trairi prin care am trecut din toamna lui 1990 incoace, cand participasem la Sighisoara la impartirea de ajutoare umanitare din Germania la concetatenii mei sighisoreni. Luam pozitie intre cortul cu haine si ‘clientii’ din fata cortului; stam pe niste europaleti in fata lor, deci parem mai mari, privim hotarati dar relativ prietenosi spre ‘popoarele migratoare’. “Baieti, fete: aici nu e de joaca! Daca vreti tzoale, faceti fain frumos coada pe doua randuri (nu pe 17) si nu va bagati in fata! Hey, tu de acolo!, ai auzit?” Asta le transmitem in mod constant, verbal si nonverbal. “In the line! No cheating, hey! Go to the end of the line!” …Engleza de balta pentru avansati si pe intelesul tuturor.
Ii lasam sa intre doar cate 2-3 in cort, la voluntarii care le impart hainele. Din cand in cand ii mustram pe ce neascultatori, apoi incepem sa socializam cu Aisha, Ruin, Ahmed etc. ce stau in fata noastra (la propriu in fata noastra – adica la 20-50cm). Zambete, fetele se destind. Sintem oameni intre oameni. La propriu. We try to help you… Shukran! Le raspundem pe cat de bine putem la intrebari sau nelamuriri, ii intrebam de unde vin – si auzim numele acelor localitati pe care le auzisem si citisem pana acum exclusiv in realitatea virtuala a massmediei: Aleppo, Damasc (‘Sham’, in jargonul sirian), Homs, Masa al Sharif, Arak (epicentrul ISIS). F_ck, f…, f…! F_tulemamamasii de bastarzi care le-ati distrus astora tara, orasul, casa, gradina, livingul, gradina, cotetul, oaza, desertul, prezentul, trecutul si viitorul!
De la ora 4-5 pana pe la 9 jumate facem pe badigarzii fetelor de la ‘haine’. Observam ca barbatii si femeile se asezasera parca de la sine la cozi diferite. Detaliu etno-antropologic interesant. O fi indecent sa stea barbat strain, in public, pardon, in curul unei doamne straine, cu naframa, din fata sa. Corect – si probabil singura solutie practicabila in atari conditii de improvizatie. Frumos, decent, segregare pe criterii de gen. O regula/un model comportamental venit din partea ‘lor’, in timp ce noi veneam cu partea noastra de model comportamental: femeile cu copii mici (in burta sau in picioare, langa mame) aveau prioritate la primit haine. Sexism si macism de masculi? Nicio sansa, baieti! – iar baietii musulmani acceptau (in principiu) – deci se poate, functioneaza, se intelege ideea si de catre ‘ei’.
Hieroglife de postapocalipsa? Asa se comunica cu refugiatii la cortul cu imbracaminte: Se arata cu degetul pe simbolul potrivi si te intelegi de minune cu ei. Intre timp si voluntarii stiu cateva boabe de araba, iar refugiatii inteleg de regula un minim de vocabular in engleza. Restul mesajelor se transmite prin gesturi.
O fi intre7-8 seara. Politia incepe sa-i insire pe migrantii deja ‘administrati’ (inregistrare sumara, inmanare pachet cu mancare, obtinut imbracaminte strict necesara/patura de la UNHCR, alaptat bebelusi, scurta consultare la urgente medicale, daca era cazul). Toti se alineaza cuminti in sir indian, doi cate doi, dupa care acest sir indian, in forma de sarpe, pentru a economisi spatiu, avanseaza incet-incet spre iesire, unde-i asteapta un alt sir, de vreo 10 autocare, cu care vor ajunge peste cateva ore in Ungaria, de acolo, tranzitand Austria, in paradis. In Jermany!
Autzobuze in asteptare. In curand se pleaca in directia Ungaria.
Si odata ajunsi la destinatie? Or vedea ei. Si om vedea si noi la randul nostru… Intre timp s-a facut ora 10-11 seara. Voluntarii discuta la o bere si o cina improvizata, evenimentele zilei: Franco, din Italia, implineste azi 61 de ani – dar se enervase teribil in cursul zilei pt. ca cineva dintre migranti ii ‘luase’ jacheta. Niste hoti! Un alt voluntar spune ca ce ironie (a sortii) ca printre migranti aparent sunt multi foarte instariti care refuza hainele second hand. O colega voluntara din Austria ii taie vorba tipului pentru ca considera aceasta simpla constatare ca fiind protorasista si discriminatorie. Benedikt, neamtul meu balcanic, incearca sa impace si capra si varza ca sa nu se supere nimeni (o fi roman sub acoperire?). Si iata-ne in toiul noii realitati europene, pe care au generat-o, in esenta, noneuropenii – dar care ne afecteaza deja din plin. Adica incepe sa ne preocupe tot timpul, vorba unui balcanic clasic in viata… Cel putin pe cei ce intra in contact cu aceasta noua realitate euro-asiatica.
I-am cautat pe refugiati. Nu i-am gasit. Ne-au gasit ei pe noi. Nepregatiti. Dar invatam. Si noi, si ei. …Destul de repede, chiar.
Pe la 11.30 seara niste nemti super alternativi si stangisti se pregatesc sa porneasca spre sudul Serbiei, la Presevo/Presheve, acolo unde ii debarca calauzele si taximetristii pe migranti, venind dinspre Macedonia. Aici, tineretul revolutionar are de gand sa se implice in organizarea tabarei de refugiati… Ma pornesc cu ei la drum – ei acceptandu-ma cu drag in microbuzul lor dupa ce am scos tromful din maneca, virgula ca vorbesc sarba, nivel avansat, grupa mare. Ca sa nu avem probleme cu toate boarfele pe care le caram cu noi (medicamente etc.), tipii inventeaza o poveste cum ca ar merge la ceva festival de muzica ce stiu eu de care, la Thessaloniki, in speranta ca vamesii nu se vor prinde ca sint voluntari ce merg la refugiati. Hahaha!
La vama cu Serbia, prima intrebare a vamesului: “Sinteti voluntari?” (Cei mai psihologi dintre psihologi: vamesii, taximetristii si ospatarii – nu-i asa? Te scaneaza, proceseaza si te baga in sertarul potivit dintr-o singura privire.) Eu: Sta? Putujemo do neki muzicki festival u Thessaloniku!, pornesc eu rasnita de sarbocroata, atent sa nimeresc cat de cat sufixele cazurilor si sa mint cat mai convingator. Pentru un incepator (intr-ale mintitului) imi iese destul de bine: Govorite srpski?, intreaba baietii vamesi. Odlicno! Perfect! Si cu asta deja le-am dezamorsat vigilenta cea vigilenta din doua vorbe si trei cuvinte! Coruptia etnolingvistica e dulce ca mierea si functioneshte perfect peste tot in est – nu doar la unguri! Restul conversatiei cu vamesii s-a consumat pe subiectul numarului de inmatriculare al microbuzului, prins provizoriu ca banda adeziva, fara sa se mai insiste pe continutul bagajelor. Samo licne stvari – Doar lucruri personale – mint eu din ce in ce mai rutinat, in continuare atent sa-i hipnotizez cu sufixele corecte la gen, numar si caz. Si iac-asa ii jonglezi super profesionist pe sarbi, fara sa se prinda. Jaa! Jmekereshte, nemteste.
Ziveli Europa unita!
Consemnat in 13. 10. 2015, intr-o cafenea din Presheve/Presevo, in sudul Serbiei, defapt un fel de nord inoficial al Kosovoului.
Mai multe poze aici (FB): >>>
Uitandu-ma pe internetul romanesc uite ca am gasit pe pagina dumeavoastra.
Trebuie sa apreciez ca sunt placut surprins de calitatea articolelor de pe aceasta pagina si va
doresc cat mai mult succes!