HORNBACH anunta ca renunta la doua produse SCHWEIGHOFER. De ce NU merita sa ii felicitam pentru asta!

In urma scandalurilor privind achizitionarea si comercializarea de lemn taiat ilegal de catre firma HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER (HS), subsemnatul am initiat in vara anului 2016 o petitie online, adresata magazinelor de bricolaj din Romania ce comercializau, la acea data, produsele firmei HS. Reactia publicului cat si cea a activistilor campaniei de-clic au fost cat se poate de pozitive – in schimb, raspunsul magazinelor de bricolaj a fost undeva intre penibil si …inexistent.

Singura firma care a raspuns spontan actiunii de protest a fost HORNBACH (HB). Dar mai bine taceau – si imaginea pozitiva si-o pastrau! De ce? Pentru ca raspunsul lor a fost o mostra de ipocrizie si refuz al ratiunii elementare. Mai exact, HB mi-a scris, drept raspuns, ca ei comercializeaza doar lemn certificat FSC si ca vor inceta colaborarea cu firmele care nu pot proba provenienta legala a lemnului. Cand le-am raspuns la …raspuns ca firmei SCHWEIGHOFER tocmai i se suspendase certificatul FSC si ca exista nenumarate dovezi ca proceseaza lemn ilegal, si ca in concluzie, HORNBACH, conform propriilor standarde, va trebui sa inceteze colaborarea cu HS, singurul lucru care a incetat a fost …comunicarea HORNBACH cu initiatorul petitiei. (Detaliile le gasiti la linkul de mai sus.)

Desigur, HB a continuat sa vanda marfa HS in cel de-al doilea semestru al anului. La un rulaj de aprox. 3-4 milioane de euro, cu produse HS, rezulta ca HB a vandut lemn de provenienta partial ilegala de la respectiva firma, in valoare de 2 milioane de euro, DUPA ce fusesera atentionati asupra ‘problemei’!

In urma noilor si noilor dezvaluiri si scandaluri legate de SCHWEIGHOFER ce-au urmat de atunci, inclusiv recomandarea unor experti FSC de a se disocia de SCHWEIGHOFER, HORNBACH a luat (aparent) decizia, ca, incepand cu ianuarie 2017, sa nu mai comercializeze doua produse HS. E o decizie justa, bazata, foarte probabil, pe anumite calcule de rentabilitate si analize de risc pe care firma pare sa le fi facut. Cunoscand ‘povestea’ dinaintea acestei decizii, NU avem insa motive sa credem ca la baza deciziei HB ar sta si eventuale considerente etice, morale, de mediu sau sociale.

Din acest motiv consider ca NU avem de ce sa felicitam firma pentru decizia luata. Cin contra! Avem motive sa-i criticam si sa-i expunem pentru ipocrizia ce a precedat decizia si intarzierea cu care au luat-o. Mai mult, recenta decizie a HB ridica si cateva intrebari:
1. Va inceta HB sa comercializeze orice produse provenite de la HS sau doar cele doua, mentionate in comunicatul de presa?
2. Cum va garanta HB ca nu va comercializa produse SCHWEIGHOFER, obtinute prin intermediari sau sub alta eticheta? (Insideri mentioneaza de ex. firma GENOL, client austriac al HS, apartinand binecunoscutelor corporatii active si in Romania, OMV si Raiffeisen).

CONCLUZIE: Avem ZERO motive sa felicitam forma HORNBACH pentru ca au ales sa respecte, intr-un tarziu, legea si bunul ssimt – si sa-si protejeze prin aceasta imaginea si, mai ales, cifra de afaceri. Sau altfel spus: Chiar credeti ca HORNBACH ne-ar felicita pe noi, clientii, daca am anunta ca, in viitor, vom respecta si noi legea, de ex. in materie de constructii? Evident ca NU. Ar fi si ridicol! Deci: Sa nu fim nici noi ridicoli, felicitandu-i pe domnii de la HORNBACH pentru simple banalitati!)

RECOMANDARI ACTIVISTE pentru VIITOR:
1. Postati acest articol pe pagina FB a HORNBACH
2. Faceti-le cate o vizita la magazin (inainte sau dupa 1 ianuarie 2017) si verificati daca au si alte produse HS in rafturi (de ex. peleti sau alte materiale de foc)
3. Notati-va, dupa 1 ianuarie, numele noilor furnizori si comunicati-ne-le pe acestea ca sa investigam daca firmele sunt sau nu in relatii comerciale cu HS.
4. Cereti de la HB, in scris, promisiunea ca NU vor comercializa niciun fel de produs ce provine din fabricile HS din Romania sau strainatate! Sa vedem daca au curajul sa-si asume asta sau nu! …Va fi cel mai important indicator pentru seriozitatea sau neseriozitatea firmei HORNBACH.
5. HB sa-si numeasca noii furnizori! Simplu si transparent!

PS: Firmele DEDEMAN, LEROY MELRIN, ARABESQUE si BRICO DEPOT nici macar nu ne-au raspuns la petitii si reclamatii, resp. DEDEMAN considera, la modul serios, ca pana cand HS nu va fi condamnata penal, DDM se considera cumparator de buna credinta. Ma tem ca se insala amarnic – si risca chiar ei sa se trezeasca cu un proces penal!

Nu e cazul sa facem pariuri pe chestiunea asta, dar ceva imi spune totusi ca s-ar putea sa avem parte, in viitorul apropiat, de cateva surprize …surpinzatoare din partea HORNBACH, cu comercializarea voalata de produse SCHWEIGHOFER. Daca, in ciuda asteptarilor, lui HORNBACH ii va creste, precum lui Pinocchio mincinosul, un nas lung, din lemn (taiat ilegal), nu ne ramane altceva decat sa il taiem la randul nostru – urgent si …legal!

Hans Hedrich, vicepresedinte
Asociatia Neuer Weg, Fagaras
22. 12. 2016

pinnochio1

Posted by at 22/12/2016
Filed in category: Buerger & Rechte, Natur & Schutz, Politik & Wirtschaft, and tagged with: ,

Comments are closed.

Counter created by lite 1.4