Gunoiul cel de toate zilele: „TRASHED” prezentat la TIFF, in 5 iunie 2014
Zero Waste Romania şi Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) vă invită la proiecţia filmului documentar „Trashed“, care va avea loc în data de 5 iunie, la ora 20:00, la Galeriile Ferdinand, Cluj-Napoca. Invitatul special este unul dintre cei mai cunoscuți experți din lume în chimia mediului și toxicologie, Dr. Paul Connett.
TIFF are loc intre 30 mai şi 8 iunie şi va aduce peste 200 de filme, concerte, expoziţii şi masterclass-uri.
„Trashed“ a avut premiera în 2012, la Festivalul de la Cannes. De la Palatul Parlamentului din Londra, Adunarea Naţională Galeză, Parlamentul Scoţian, Adunarea Naţională Franceză, Parlamentul European, până la Primăria New York-ului, filmul a fost vizionat în peste 40 de ţări şi în sute de comunităţi din întreaga lume. A fost proiectat în 46 de festivaluri, a câștigat 8 premii și a fost nominalizat la alte 13.
Regizoarea Candida Brady îl urmează pe celebrul actor Jeremy Irons într-un turneu mondial, pentru a descoperi probleme de mediu apăsatoare cu care se confruntă umanitatea, precum managementul deșeurilor și eficiența resurselor. Coloana sonoră a fost compusă și orchestrată de Vangelis. Jeremy Irons este protagonist și narator în acest documentar.
Invitatul Zero Waste Romania la eveniment este unul dintre protagoniştii filmului – Dr. Paul Connett, expert în chimia mediului şi toxicologie. În ultimii 23 de ani, cercetările sale în domeniul managementului deşeurilor l-au purtat pe tot teritoriul Statelor Unite ale Americii, dar şi în alte 50 de ţări, unde a susţinut peste 2000 de prezentări publice pro bono. Dr. Paul Connett este un pionier în domeniul managementului deşeurilor, autor a numeroase articole şi al cărţii „Zero Waste“ (apărută în 2008), expert judiciar și co-producător a peste 50 de materiale video pe această temă.
Zero Waste Romania este o coaliție de organizații neguvernamentale care militează pentru reducerea spre zero a deşeurilor, fără eliminarea în natură, îngroparea sau arderea acestora, pentru protejarea resurselor şi a drepturilor grupurilor defavorizate din sistemul informal de reciclare.
În viziunea Zero Waste nu există deşeuri; acestea sunt resurse ce pot fi reutilizate. Zero Waste Romania promovează prevenirea apariției deșeurilor – prin modificări aduse la nivel de design, producție și consum – și recuperarea tuturor resurselor într-un mod sigur și sustenabil. Zero Waste Romania este filiala organizației internaționale Zero Waste Europe şi reprezintă Global Alliance for Incineration Alternatives (GAIA) în România.
Ce este Zero Waste?
Vezi mai jos… 🙂