De ce “Liga Transilvania Democrată”

de Tudor Duica, Cluj

Au trecut aproape 95 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România şi peste 24 de ani de la evenimentele din Decembrie 1989, dar mişcarea transilvanistă, regionalismul cultural, descentralizarea pe baza regiunilor istorice, a rămas un deziderat, iar în cazul românilor ardeleni este mai degrabă perceput negativ sau necunoscut.
Acest concept, această identitate de transilvănean, pe care noi încercăm să-l promovăm, să-l facem cunoscut tuturor etniilor din Transilvania, nu este ceva nou, ba dimpotrivă are rădăcini adânci printre maghiarii, românii şi saşii din Ardeal.

ltd1

Chiar denumirea de Transilvania, Erdely, Siebenburgen, încă din timpul monarhiei dualiste, reprezenta un cuvânt oarecum tabu şi evident incomod pentru autorităţile imperiale. După 1867 şi până astăzi, absolut toate regimurile care s-au perindat, au dus o politică centralizatoare şi naţionalistă, treptat transilvanismul şi regionalismul cultural, căpătând această conotaţie negativă, atât în timpul monarhiei austro-ungare cât şi după 1918, cu un vârf nefast în perioada comunistă. Până în 1918, românii şi saşii, în mod firesc, au fost cei care insistau mai mult pe această identitate în cadrul Regatului maghiar. După 1918, această identitate de transilvănean a fost preluată mai ales de intelectualitatea maghiară, aflată în căutarea unor repere stabilizatoare, după drama Trianonului.

Aşadar revenind în prezent, scopul principal al Ligii Transilvania Democrată nu este o noţiune abstractă, eterică, ci un concept vechi, care exprimă neliniştile, frustrările, dorinţele transilvănenilor, indiferent de originea lor etnică. Noi îl percepem ca pe un fenomen cultural, dar şi economic şi social, fiindcă o mare parte a societăţii din regiunea transilvană resimte o presiune continuă din partea centrului, în toate cele trei aspecte menţionate. Îngrijorarea noastră vine tocmai în legătură cu pierderea treptată a acestei identităţi de transilvănean, precum şi din aplicarea unei asimilări şi omogenizări de multe ori cu urmări nefaste asupra rânduielilor locale multiseculare.

Transilvanismul nu este o noţiune expansivă, cuceritoare, cum de multe ori încearcă presa naţionalistă să dea de înţeles, ci dimpotrivă. Principalul scop al transilvanismului şi implicit al Ligii, este cel de a păstra, atât cât a mai rămas din identitatea noastră, legitimată în mod evident de multiculturalismul local, religii, tradiţii, istorie şi geografie regională, foarte diferite de restul ţării. Ceea ce promovăm noi, poate avea o perspectivă asemănătoare şi pentru alte regiuni din România, respectiv, Banat, Oltenia, Dobrogea, Bucovina şi de ce nu chiar Moldova şi Muntenia.

A promova muzica ţărănească din Transilvania, pălinca şi mâncărurile tradiţionale, ardeleneşti, muzica şi dansul ardelenesc, un filon unic de influenţe reciproce, graiul românilor ardeleni ,dialectele săseşti şi cele secuieşti, arhitectura atât de diversă şi de creatoare, turismul rural, patrimoniul unic în diversitatea lui, toate acestea şi multe altele ne reprezintă pe noi, ardelenii, români, maghiari, saşi, armeni, evrei, romi, ucraineni şi aşa mai departe. Rolul nostru este de a gândi şi realiza programe, care să ducă la păstrarea acestor caracteristici speciale şi unice ale Transilvaniei.

Unitatea în diversitate, toleranţa, multiculturalismul, pluralismul religios, sunt toate trăsături distincte şi specifice acestei regiuni istorice, cu o tradiţie istorică de aproape 1000 de ani. Fiecare etnie are anumite caracteristici, anumite trăsături proprii, care trebuie prezervate şi încurajate şi în nici un caz nu mai trebuie să se ajungă la ceea ce s-a întâmplat în perioada comunistă.

Suntem siguri că demersul nostru, al Ligii Transilvania Democrată, va găsi foarte mulţi susţinători, cu ajutorul cărora să ne atingem majoritatea scopurilor propuse.

Liga Transilvania Democrată
Cluj-Kolozsvar-Klausenburg, 21 Martie 2014.

Preşedinte,
Tudor Duică

Posted by at 21/03/2014
Filed in category: Buerger & Rechte, Kultur & Gut, Politik & Wirtschaft, Uncategorized, and tagged with:

One Response to De ce “Liga Transilvania Democrată”

  1. mariusz says:

    domnu medrea,cu ce drept un oltean ca dv,vorbeste in numele romanilor transilvaneni? n-ar fi mai bine sa ne lasati pe noi bastinasii,sa stabilim ce-i bine si ce-i rau aici la noi acasa?

Counter created by lite 1.4