Cateva intrebari legate de cele 38 de vagoane de lemn din Ucraina, “pseudoconfiscat” la Brasov

Motto: “Scrisoarea de trasura pierduta”…
25. 08. 2016

In urma cu 6 ore, pe DIGI24.ro a aparut o stire cam subtirica despre un scandal in toata regula: La Brasov, politistii au depistat 38 de vagoane de tren incarcate cu 1100 metri cub de lemn, fara acte de provenienta si cica ar fi confiscat incarcatura. Toate bune si frumoase: Politia, aparent, isi face datoria si vaneaza hotii de lemne en gros! Citind insa articolasul “lung” de exact 4 (patru) aliniate = 5 (cinci) fraze = 9 (noua) randuri, oricarui cititor cat de cat treaz la sfarsit de sezon estival i se aprind in cap cateva beculete si semnale de alarma pentru ca este un caz demn de un scandal in toata regula – din urmatoarele motive:

1. datorita cantitatii industriale gasite fara acte;
2. datorita destinatarului (“o mare fabrica de prelucrare a lemnului din oras”) – singura care corespunde descrierii fiind vestita si mult iubita Kronospan
3. datorita faptului ca politistii au permis totusi accesul lemnului in fabrica, “pentru a nu bloca activitatea firmei”;
4. datorita faptului ca aparent 38 de vagoane cu marfa fara acte pot circula prin tara, pe caile ferate, ajungand chiar pana la destinatie.

Apropo de 1: Furtul de lemn in cantitati industriale resp. procesarea acestuia face parte in modelul de afaceri al marilor taietori si procesatori de paduri din Romania – nimic nou pana aici. Noutatea consta totusi in faptul ca este pentru prima oara, cred, cand in massmedia apar stiri despre lemn fara acte, transportat in stil mare cu trenul. Deci e un subiect cu miza si cu impact public, demn de mai mult spatiu mediatic decat cel acordat.

Apropo de 2: Kronospan e cunoscuta (si deja ‘uitata’?) pentru construirea si punerea in functiune ilegala , in 2009, a fabricii de placi OSB si de formaldehida de la Stupini, la N de Brasov. Scandalurile si poluarea produse de cealalta fabrica Kronospan, cea de la Sebes, sunt si ele notorii. Deci sunt suficiente motive pentru a publica mai multe informatii despre ce se petrece acuma la Kronospan si ce au comis ei in trecut. Dar: Nimic din toate astea!

Apropo de 3: Sa ne imaginam ca intr-un sat de munte, politistul prinde un carutas care duce un transport de lemn ilegal la un gater ce functioneaza ilegal in sat. Oare politistul ar fi procedat la fel ca cei de la Brasov, lasand caruta sa intre la gater pentru a “nu bloca activitatea firmei”? Este pentru prima data ca citesc despre o asemenea solutie, “consimtita” de politisti – de aceea modul in care au procedat ridica multe semne de intrebare din pdv. legal. Sunt curios care este acel paragraf de lege care prevede acest mod de pseudo”confiscare” a lemnului fara acte: lasi sa fie procesat si ii blochezi firmei suma respectiva (contravaloarea materiei prime, nu si profitul obtinut ilicit) in cont. Ia sa vedem cine gaseste prinul norma legala, articolul, paragraful, aliniatul care permit un asemenea nonsens!

Apropo de 4: “Insider”-i CFR mi-au povestit nu foarte demult ca se fac mari afaceri cu garnituri de tren, (supra)incarcate cu cele mai diverse marfuri, surplusul de marfa fiind transportat “cu nasul”, adica fara plata tarifelor oficiale, ci “la mica (marea) intelegere” cu responsabilii din sistem. Asa se explica eventual si cele 38 de vagoane de la Brasov. Cate zeci sau sute de vagoane suspecte or fi ajuns in ultimii ani in acest fel la destinatie?

Ar mai fi un punct 5, legat de originea lemnului fara acte, din Ucraina, cum afirma surse din Ministerul Mediului (despre care nu apare nimic in articol!). Conform unor rapoarte ale EIA si ale unor reporteri investigativi ucrainieni, tara vecina are serioase probleme cu taierile ilegale (surprinzator, nu-i asa?), o parte din lemnul exportat catre marii procesatori de lemn din Romania provenind chiar din taieri ilegale din asazisa “Zona de excluziune” de la Cernobil, lucru confirmat partial si de personalul angajat al HS de la Radauti cat si de unii reprezentanti CFR marfa din Dornesti/Vicsani, punctul de trecere al frontierei pe calea ferata din si spre Ucraina, in jud. Suceava).

O explicatie pentru ilegalitatea lemnului incearca sa o dea Micu Bogdan, delegat al MM pe problema taierilor ilegale (MB fiind brasovean), care afirma intr-o conversatie pe FB ca ilegalitatea ar fi doar de ordin “tehnic” – orice ar insemna asta… (Aparent, este vorba de lipsa unor documente romanesti.) Posibil ca ilegalitatea (in documentele de provenienta) sa se fi comis la transbordarea lemnului din vagoanele ucrainiene in cele romanesti, lucru care se face de regula in gara Dornesti, langa Radauti, jud. Suceava.
…Totusi, faptul ca politia a “confiscat” (scriptic) cei 1100 metri cub, sugereaza ca avem de-a face cu o problema serioasa. Daca s-ar fi uitat doar niste hartii pe undeva – un fel de “Scrisoarea (de trasura) pierduta”, in mod cert nu s-ar fi “confiscat” lemnul ci se puteau emite/trimite respectivele hartii retroactiv, se facea o “intrare in legalitate” etc. Birocratia isi are metodele probate (si legale) pentru rezolvarea problemelor …birocratice. Daca totusi acele hartii nu au putut fi obtinute si lemnul a trebuit “confiscat” de politie, atunci aproape imposibil sa avem de-a face doar cu o scapare a unor functionari publici (dealtfel extrem de rutinati in gestionarea actelor de insotire a unor garnituri de tren).

Da, ar mai fi explicatia/speculatia ca ilegalitatea sa fi fost intradevar doar un minora, iar confiscarea (abuziva) sa fie defapt un ‘reminder’ al ‘sistemului’ pentru patron ca se apropie campania electorala si ca este nevoie de niste donatii, fonduri la partide samd., pentru ca lucrurile sa mearga ‘ca pe roate’ si in viitoaea legislatura. Se stie ca lemnul furat e o sursa facila si rapida de venit in campaniile electorale, nu-i asa, draga PSD si PNL?

Inchei cu constatarea (deja veche): Fenomenul “MAFIA LEMNULUI” a aparut si continua sa existe in Romania “multumita”, in primul rand, politicului (‘statul profund, criptosecurist care a dat liber, la scara macro, la macelul din paduri (vezi grupusculul Sarbu, Nastase si dinozaurii ROMSILVA care i-au servit lui Schweighofer pe tava padurile statului). Odata pus pe roate sistemul mafiot de catre politrucii VIP, el este tinut in priza datorita autoritatilor care refuza sa fie autoritati, adica a functionarilor care refuza sa fie functionari in interesul angajatorului, adica a statului, adica a concetatenilor lor. In mod paradoxal, cazul celor 38 de vagoane cu lemn fara acte din Ucraina, pseudo-aparent-semiconfiscat de vajnicii politisti brasoveni doar vine sa confirme aceasta trista si totodata banala constatare.

 

GD_autoxauto-70_uncropped_1000_1444632562_image

Posted by at 25/08/2016
Filed in category: Natur & Schutz, Politik & Wirtschaft,

Leave a Reply

Your email address will not be published.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Counter created by lite 1.4